18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialTreisprezece cadavre carbonizate, descoperite la un post de frontieră dintre Kazahstan şi...

Treisprezece cadavre carbonizate, descoperite la un post de frontieră dintre Kazahstan şi China

Treisprezece cadavre carbonizate au fost găsite miercuri la un post de frontieră, distrus de un incendiu, situat în apropierea graniţei Kazahstanului cu China, relatează BBC News Online, potrivit Mediafax.

Se pare că 12 dintre cadavre sunt ale unor poliţişti de frontieră, iar cel de al treisprezecelea al unui paznic de rezervaţie. Alţi trei poliţişti de frontieră au fost daţi dispăruţi, potrivit unui oficial de rang înalt. Nu se ştie încă dacă cei 13 au murit în incendiu sau dacă au fost ucişi înainte.

Postul, aflat în regiunea fostei capitale kazahe Almaty (sud-est), este utilizat numai vara, pentru a împiedica persoane care trec ilegal frontiera în Kazahstan să culeagă plante medicinale, potrivit unor informaţii de presă.

Circumstanţele morţii celor 13 persoane sunt, în continuare, neclare. Însă armele poliţiştilor de frontieră morţi au fost găsite la faţa locului, a declarat un oficial pentru agenţia Interfax-Kazakhstan.

O echipă de investigatori efectua cercetări la scena incidentului, în regiunea Munţilor Tian Shan, în sud-estul Kazahstanului.

“Au fost găsite 13 cadavre, inclusiv cel al unui paznic de la rezervaţia de vânătoare adiacentă postului de frontieră”, a anunţat într-un comunicat Turganbek Stambekov, un oficial din cadrul serviciului de frontieră. Cadavrele au fost descoperite miercuri, a precizat el, fără să ofere detalii despre poliţiştii daţi dispăruţi.

Cele mai citite

pergolele sunt refugiul perfect pentru relaxare

Munca este mai mult decât o necesitate. Prezentă inevitabil în viața de zi cu zi,...

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...

Ministerul Educaţiei a publicat clasamentul universităţilor din România

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă