17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportSimona Halep, în sferturile Australian Open

Simona Halep, în sferturile Australian Open

A patra favorită a competiției australiene s-a calificat în sferturile de finală după un meci superb, câștigat într-o oră și 37 de minute. Românca a început primul set mai bine și s-a desprins rapid la 3-1, dar Mertens nu a dezarmat și trecut la conducere (4-3), după trei game-uri la rând. Halep a egalat şi a reuşit un nou break, după care a încheiat setul cu 6-4.

Simo a dominat începutul actului secund şi a condus cu 3-0, dar Mertens n-a abandonat lupta, reușind să recupereze handicapul și egalând la 4. Soarta setului și inclusiv a meciului s-a decis la 4-4, când Halep a fructificat cea de-a cincea minge de break. Imediat, Simona a servit perfect și a închis partida cu un game alb.

La interviul de la finalul partidei, Simona a spus care a fost secretul victoriei: „Sunt fericită că sunt în sferturi. Am jucat împotriva ei la Doha anul trecut, știam că va trebui să fiu concentrată și motivată. Am fost puțin nervoasă, dar am fost suficient de puternică pentru a câștiga meciul. Câteodată o iau razna pe teren, dar știam că trebuie să merg înainte și să nu mă gândesc la scor”.

După acest nou succes, românca şi-a asigurat locul 2 în clasamentul mondial la finalul Grand Slam-ului de la Melbourne, indiferent de rezultatele ulterioare. Halep mai putea rata urcarea pe poziţia secundă doar dacă era învinsă de Mertens, iar Kiki Bertens câştiga turneul de la Antipozi. Ambele condiții nu au fost îndeplinite, olandeza fiind eliminată în optimile de finală de iberica Garbine Muguruza.

Pentru un loc în „careul de ași” al turneului australian, Simona se va lupta cu Anett Kontaveit. Estonianca de 24 de ani a trecut de poloneza Iga Swiatek, după un meci de trei seturi, cu 6-7, 7-5, 7-5. Halep s-a mai întâlnit de două ori cu jucătoarea baltică, obținând de fiecare dată victoria în minimum de seturi. Partida va avea loc miercuri, la o oră care urmează să fie anunţată de către organizatori.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă