12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialBalaban, cercetat pentru favorizarea infractorului

Balaban, cercetat pentru favorizarea infractorului

Fostul şef al ISC Adrian Balaban-Grăjdan  este cercetat de procurorii DNA pentru favorizarea infractorului, după ce a trimis instanţei supreme adresa privind retragerea instituţiei din procesul „Trofeul Calităţii”, în care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani cu executare.

 

Prin această adresă, instituţia pe care o conducea la acea dată nu se mai constituia în parte civilă, ceea ce înseamna că-şi retrăgea orice pretenţie finan­ciară. În document, Grăjdan preciza clar că Inspectoratul de Stat în Construcţii nu a suferit nici un prejudiciu. Demersul lui Grăjdan a apărut la numai o zi după ce a fost învestit în funcţie de către premierul Victor Ponta.  Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmite de procurori, „Constantin Adrian Balaban-Grăjdan, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a procedurilor interne privind circuitul documentelor şi fără a avea avizul vreunei direcţii din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), a întocmit, a semnat şi a transmis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă potrivit căreia renunţă, în numele instituţiei, la pretenţiile civile în dosarul «Trofeul Calităţii»”. De altfel, Balaban a declarat pentru RL că a procedat astfel pentru a-şi repara o greşeală mai veche faţă de Adrian Năstase. În urmă cu mai mulţi ani, în calitate de şef al Departamentului Legislaţie al ISC, Grăjdan a dus la DNA documente pe baza cărora Năstase a fost pus sub acuzare în dosarul „Trofeul Calităţii”. Acest dosar se referă la strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când Năstase a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. Instanţa a judecat acest caz şi a decis, la 30 ianuarie 2012, să-l condamne pe Năstase, la doi de închisoare pentru un prjudiciu estimat la 7,5  milioane de lei.


Premierul: Nu mă simt vinovat. Eram în Afganistan

După câteva zile de tăcere, premierul Victor Ponta a precizat că nu are motive să-şi ceară scuze pentru acţiunea fostului şef ISC, deoarece se afla în Afganistan atunci când Grăjdan a emis actul prin care a retras instituţia din procesul „Trofeul Calităţii”.

„Acţiunea celui care a fost director la ISC a fost o acţiune personală, pentru care am ­considerat normal să-l demit imediat din funcţie. Marţi, când a emis acel act, eram în Afganistan. Fostul şef al ISC a avut un comportament anormal, nu a trecut prin procedurile interne ale inspectoratului, şi cred că trebuie să răspundă, dacă este cazul, şi din punct de vedere legal”. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă