31.2 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSpecialAnonymous atacă Departamentul american de Justiţie

Anonymous atacă Departamentul american de Justiţie

Departamentul american de Justiţie a anunţat luni că a fost victima unei intruziuni în sistemul informatic, în timp ce grupul de piraţi activişti Anonymous a afirmat că a obţinut numeroase date de la acest departament, relatează AFP, potrivit Mediafax

„Departamentul examinează accesul neautorizat la un server exploatat de Biroul de statistici judiciare, care conţinea date provenind de pe site-ul său public”, a explicat ministerul într-un comunicat.

Site-ul Biroului de statistici judiciare a rămas operaţional în toată această perioadă, iar site-ul principal al Departamentului de Justiţie, justice.gov, nu a fost afectat”, a adăugat comunicatul.

Textul a precizat că agenţia „continuă să implementeze măsuri defensive şi de protecţie pentru a-şi apăra informaţiile” şi va lansa o anchetă penală privind orice activitate care pare ilegală.

Anterior, în cursul zilei, un mesaj pe Twitter şi un comentariu pe un blog, care ar fi putut fi scrise de Anonymous, anunţau deţinerea a numeroase date de la Departamentul de Justiţie, care ar urma să fie publicate în curând.

„Noi nu apărăm nici un Guvern sau partid, noi apărăm libertatea persoanelor, libertatea de exprimare şi libertatea de informare. Noi publicăm aceste date pentru a difuza informaţia, pentru a le permite oamenilor să fie ascultaţi şi să fie la curent cu corupţia Guvernului”, scria în acest comentariu.

Cele mai citite

Republica Moldova deschide negocierile cu UE pentru un nou capitol de aderare

Republica Moldova a făcut un nou pas în procesul de aderare la Uniunea Europeană, după deschiderea oficială a negocierilor pentru Clusterul 6 – „Relații...

AUR spune că nu susține utilizarea fondurilor din Pilonul II pentru finanțarea industriei de apărare și anunță retragerea semnăturilor de pe proiect

AUR a transmis miercuri că nu susține inițiativa legislativă care ar permite fondurilor de pensii administrate privat să investească în companii din domeniul apărării,...

Restricțiile de pe Valea Oltului se prelungesc până la finalul lunii iulie

Șoferii care tranzitează Valea Oltului vor trebui să țină cont de restricțiile de circulație până la 31 iulie, după ce termenul inițial pentru finalizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă