Au românii chef să iasă la vot? Cu cine intenţionează să voteze? Ce speră să obţină cu votul lor? Acum, când mai puţin de patru săptămâni ne despart de alegerile locale şi sondajele de opinie zbârnâie luând pulsul momentului, un eveniment din cu totul altă sferă vine cu răspuns la o întrebare privind calitatea electoratului.
„Românii au talent”, serie de spectacole-concurs pe care, mărturisesc, nu am urmărit-o, s-a încheiat. Publicul a votat şi premiul de 120.000 euro a intrat în posesia lui Cristian Gog, divinizat la momentul votului şi hulit a doua zi, când votanţii au rămas cu buzele umflate după ce s-au dumirit aflând cât de fraieri au putut fi. Este un test interesant pentru calitatea electoratului, cu atât mai mult cu cât este cel mai recent, iar scenariul amăgire-dezamăgire poate să se repete şi la localele din iunie, şi la legislativele din noiembrie.
În primul rând se remarcă apetitul extraordinar pentru magie, pentru miracol, pentru minune, ca singura salvare după un lanţ lung de dezamăgiri care au urmat unor puternice speranţe. Primul profet care vine e primit cu braţele deschise, fără să mai cerceteze cineva dacă este sau nu mincinos.
În asemenea condiţii, spiritul critic tinde spre zero. Frenezia nu este deloc prielnică raţiunii. Astfel, oamenii ajung să creadă că mentalistul sfidează moartea oprindu-şi inima, dar nu le dă prin cap că aparatul e măsluit. Discernământul cu care aceste persoane votează este îndoielnic. În schimb, creşte opacitatea la idei diferite de ale lor.
Pe cât de rapidă este fanatizarea, pe atât de rapidă este trezirea de după votare. La fel şi dezamăgirea.
La toate acestea se adaugă influenţa puternică a formatorilor de opinie, în speţă cei trei membri ai juriului, care îşi făceau cruce, declarau că se tem de puterile magice ale lui Gog, trăiau cu intensitate momentul de „vrajă şi mister”. Atitudinea lor devenea un argument al autorităţii, foarte necesar întăririi credinţei. Din acest punct de vedere, televiziunea devine o forţă redutabilă, românii acordându-i încredere deplină: „E adevărat, am văzut eu la televizor!”.
Se vede că nu argumentele raţionale vor ghida, în principal, votul din 10 iunie. Surprizele nu sunt excluse şi Dan Diaconescu poate oferi, cu partidul său, asemenea surprize. Acest electorat aşteaptă un Gog, iar Dan Diaconescu poate poza şi în aşa ceva.
Ne putem aştepta la un triumf al promisiunilor fără acoperire, la o victorie a demagogiei deşănţate, pentru că electoratul vrea magie şi se consolează relativ repede: „Ce? Dacă votam cu ceilalţi, ar fi fost mai bine?”.
De altminteri, semne ale acestei situaţii sunt deja cât se poate de vizibile. Ca în bancul vechi despre Radio Erevan, maşina Volga era, de fapt, o bicicletă şi nu fusese dată marelui compozitor, ci furată. Cam tot aşa îşi ţine şi Guvernul Ponta marile promisiuni. Creşterile salariale nu sunt de 25%, ci de 8%, banii pensionarilor vor fi rambursaţi cu ţârâita, în 16 tranşe, dar de-abia la anu’, când va înflori bostanul, proprietăţile vor fi returnate celor în drept începând de la Paştele Cailor şi până la Sfântul Aşteaptă, iar sacul de bani de care vorbea preşedintele Băsescu va fi găsit de premierul Ponta exact la fel cum procurorul Ponta a dat de urma celor 12 milioane de dolari din afacerea Megapower… Supa se diluează de la o zi la alta, iar leuşcanul naţional se pricăjeşte. Vede electoratul toate acestea sau, la fel ca în cazul Gog, se va dumiri şi lămuri abia când va fi prea târziu? Cât va dura „magia” Ponta? Până în iunie? Până în septembrie?
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard.
