Procurorii anticorupţie au cerut condamnări de peste cinci ani de închisoare pentru senatorul Cătălin Voicu, fostul judecător Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic.
Descurajarea celor care ajung la putere de a se folosi de prerogativele funcţiilor publice în interese personale, infracţionale, este doar unul din motivele pentru care procurorii DNA au cerut aplicarea unor pedepse de peste cinci ani de închisoare în dosarul în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie senatorul PSD Cătălin Voicu, fostul judecător de la Curtea Supremă, Florin Costiniu, şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Astfel, pentru Voicu procurorii au cerut o pedeapsă de şapte de ani de închisoare la care să se adauge un spor de doi ani, deci în total nouă ani de închisoare cu executare.
În cazul lui Costiniu, s-au cerut şase ani de închisoare cu executare, iar pentru oamenii de afaceri câte cinci ani, tot cu executare. Preşedintele completului de judecată, magistratul Mirela Popescu, a anunţat că va amâna pronunţarea sentinţei cel puţin până în data de 29 mai, solicitând avocaţilor să depună în timp util concluziile scrise. „Gravitatea este una deosebită în acest caz. Cătălin Voicu, cum însuşi spunea pe telefon, este exponentul unui sistem relaţional vast (…) care a dus până la aservirea unor magistraţi şi poliţişti în interesele unor oameni de afaceri sau politici, ceea ce afectează grav societatea publică şi instituţiile publice. Este fără precedent activitatea lui Cătălin Voicu. Convorbirile sale, după cum aţi văzut, reprezintă practic, dacă le privim cu atenţie, o înşiruire continuă a intervenţiilor senatorului. Trebuie ca pedepsele dumneavoastră să îi inhibe pe cei ce ajung la putere de a se folosi de prerogativele funcţiilor pe care le capătă în scopul săvârşirii unor astfel de fapte. Calităţile de senator şi de fost judecător în acest caz trebuie să atragă cu sine pedepse sporite în acest dosar”, a susţinut procurorul DNA referitor la motivele pentru care senatorul PSD ar trebui condamnat exemplar. În acest dosar, senatorul Cătălin Voicu a stat în arest preventiv din 30 martie 2010 până în 18 iulie 2011.
În cazul lui Costel Căşuneanu, DNA a arătat că acesta a încercat să-şi minimalizeze rolul pe care l-a avut în realitate în activitatea infracţională şi că „a pozat în victima lui Cătălin Voicu sub pretextul că acesta din urmă ar putea deveni într-o zi ministrul ce i-ar putea face probleme”.
De partea cealaltă, avocaţii lui Voicu contestă în principal legalitatea şi calitatea interceptărilor telefonice, folosite ca probe de procurorii DNA.
Faptele
Florin Costiniu, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi Supreme de Casaţie şi Justiţie, este judecat pentru complicitate la trafic de influenţă, Costel Căşuneanu, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău şi Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, pentru cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, iar traficantul de influenţă ar fi senatorul Voicu.
Procurorii afirmă că, în perioada iulie-septembrie 2009, Cătălin Voicu, „prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator”, ar fi primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 lei (echivalentul a 60.000 de euro) şi 200.000 euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Florin Costiniu – n.r.), în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat. De asemenea, în luna august 2009, Voicu ar fi pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţişti pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte penale.