12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportSesizarea şefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind un posibil conflict Guvern -...

Sesizarea şefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind un posibil conflict Guvern – DNA va fi dezbătută, de Curtea Constituţională, pe 27 februarie

Curtea Constituţională a României a decis, joi, să dezbată pe data de 27 februarie sesizarea înaintată de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a acuzat existenţa unui posibil conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi DNA, după ancheta privind Ordonanţa 13 privind Codurile penale, informează Mediafax.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a sesizat CCR în 8 februarie, în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României, pe de o parte, şi Ministerul Public, prin Direcţia Naţională Anticorupţie, el susţinând că anchetarea de către procurorii anticorupţie a modului în care a fost elaborată OUG 13 este o încălcare a puterii executive de către puterea judecătorească.

”Conflictul juridic de natură constituţională pe care preşedintele Senatului îl aduce în atenţia Curţii Constituţionale a României a fost generat de demersurile procurorilor din cadrul DNA, constând în anchetarea circumstanţelor în care a fost elaborat proiectul de ordonanţă de urgenţă al Guvernului referitor la modificarea şi completarea Codului penal, respectiv a Codului de procedură penală, fapt care a creat blocaje instituţionale”, a anunţat Senatul, în 8 februarie, prin intermediul unui comunicat de presă.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 abordează o temă de politică penală a statului român, ori, măsurile de politică penală se află în competenţa exclusivă a Parlamentului şi a Guvernului, alte autorităţi publice, inclusiv autoritatea judecătorească, pot exprima puncte de vedere în această materie, pot şi trebuie să fie consultate, dar nu pot avea putere de interferenţă, de amestec discreţionar, inclusiv de urmărire penală, nici a structurilor Parlamentului, nici a structurilor Guvernului, se menţionează în sesizarea trimisă Curtea Constituţională a României.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă