3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialDr. Menci va evalua reţetele călugărului Epifanios

Dr. Menci va evalua reţetele călugărului Epifanios

Anual, în perioada 15 mai-15 iunie, în regiunea învecinată cu Muntele Athos, se desfăşoară „Mount Athos Area Gourmet”. Din această serie a făcut parte şi evenimentul gastronomic, în cadrul căruia, cel mai cunoscut bucătar al celor 22 de mânăstiri ortodoxe de la Muntele Athos, călugărul Epifanios Mylopotaminos, a gătit pentru români, în bucătăria unui hotel de lux din Bucureşti.

Călugărul Epifanios, aflat de 38 de ani la Athos, este stareţul chiliei Mylopotamos, care aparţine celei mai vechi mânăstiri din Munte – Marea Lavra. În 2010 a publicat singura carte de bucate a Muntelui Sfânt, tradusă deja în rusă, engleză şi germană şi aflată în curs de editare în limba română.
Despre cum a ajuns cel mai cunoscut bucătar al celor 22 de mânăstiri ortodoxe de la Muntele Athos, ne-a povestit chiar călugărul: „Am devenit călugar în 1973. Timp de 17 ani am trăit într-o mare mânăstire, Sf Pavel, unde alături de monahi mai vechi, am învăţat tainele gastronomiei. În anul 1989 am plecat de la Muntele Athos, în Egipt, la mânăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai. În 1990 m-am întors la Muntele Athos şi am decis să-mi continui viaţa de monah la aşezământul Sf Eustatie (Mylopotamos), metoc al Mânăstirii Marea Lavra. Acolo am avut şansa să învăţ melosul bizantin de la monahi aghiopavliţi mai vechi, devenind un bun psalt şi dedicându-mă, în acelaşi timp, diaconiei de bucătar. La Mylopotamos, alături de părintele Ioachim, mi-am asumat datoria de a restaura chilia istorică dându-i o nouă viaţă. În acelaşi timp, respectând tradiţia seculară a locului, am sădit viţă de vie şi am ridicat un atelier pentru producerea vinului”, povesteşte Mylopotamos. În prezent, la Mylopotamos se produc cinci soiuri de vin, pe care călugărul le-a adus la Bucureşti pentru a înnobila cina preparată după reţetele autentice din gastronomia Muntelui Athos, cină compusă din: supă de caracatiţă, salată cu crithmum maritimum din golful Sfântului Munte, cod cu dovlecei şi halva din griş cu fructe din pădurea lui Aristotel.

Reţetele sunt preluate de la vechii monahi de pe Muntele Sfânt

Cât despre cartea sa de bucate, călugărul spune că se va găsi, în curând şi în România: „Cartea este în curs de editare şi în limba română şi sper ca în două luni să fie gata. Reţetele care sunt cuprinse în această carte au fost preluate de la vechii monahi de pe Muntele Athos. Sunt aproximativ 130 de reţete împărţite în trei capitole:produse din peşte, produse vegetale şi fructe de mare. În carte nu există nicio reţetă pe bază de carne, deoarece călugarii de la Muntele Athos nu mănâncă niciun fel de carne, în afară de peşte. Cartea cuprinde reţete tradiţionale, cu o vechime de peste 100 de ani. De asemenea, în carte nu există reţete bazate pe smântână dulce, iar singurele ingrediente acceptate din import sunt plantele aromatice. Îmi place să cred că există bucătari, aici, în România, care vor prelua aceste reţete din carte şi le vor face cât mai sănătoase”, ne-a declarat călugărul. Acesta spune că organizează toate mesele festive de la Muntele Athos, gătind pentru mai mult de 1.300 de persoane şi are o bucurie deosebita să vadă cum sunt degustate bucatele sale.

Călugării nu au ore fixe de masă

Conform celor declarate de Epifanios, călugării de la Muntele Athos nu au ore fixe de masă. Există numai mic dejun şi cină. Se trezesc în jurul orei patru, merg la biserică, unde se roagă aproximativ trei ore, apoi beau o cafea şi merg pentru lucrurile cotidiene. În jurul orei 9- 10 iau micul dejun, iar în jurul orei 15 cea de-a doua masă, care durează aproximativ o oră şi jumătate. „Alergăm tot timpul, nu mai avem timp pentru noi şi nu ne mai gândim la lucrurile pentru sufletul nostru. Măcar în week-end putem să acordăm puţin timp mesei, să ne strângem cu toată familia şi să savurăm o mâncare sănătoasă, în tihnă”, spune Epifanios, referitor la cei care mănâncă pe fugă.


Dr. Menci: „Multe lucruri din gastronomie nu au legătură cu ştiinţa nutriţiei”

L-am întrebat pe directorul Institutului de Cercetări Alimentare, dr. Gheorghe Mencinicopschi ce părere are despre reţetele singurei cărţi de bucate a Muntelui Athos, scrisă de călugarul Epifanios Mylopotaminos, în anul 2010. „Nu am reuşit să consult toate reţetele, însă pe cele pe care le-am citit le-am apreciat a fi foarte bine echilibrate din punct de vedere nutriţional. Am vorbit cu călugărul Epifanios, şi chiar a fost încântat, pentru o eventuală colaborare, care va consta într-o apreciere şi o evaluare nutriţională mai amănunţită a reţetelor din cartea sa, în legătură cu pregătirea şi asocierea corectă a ingredientelor. Introducerea în meniul românilor a unora dintre acestea ar putea să contribuie la o dietă mai diversificată, echilibrată şi mai sănătoasă. Cred că şi în post, anumite reţete, care sunt agreate şi de Biserica Ortodoxă Română, ar putea să reprezinte un ghid, deoarece, la noi, am văzut tendinţa ca alimentele de post să fie transformate în fast food”, ne-a declarat, în exclusivitate, dr. Mencinicopschi. Acesta a fost de acord şi cu vinul roşu, pe care călugarii de pe Muntele Sfânt îl beau la masă (deşi nu consumă carne) şi cu sosurile cu vin, pregătite de călugărul Epifanios: „Există un mit cum că vinul roşu nu se potriveşte decât la carnea roşie, lucru total neadevărat din punct de vedere nutriţional. Foarte multe lucruri din gastronomie nu au legătură cu ştiinţa nutriţiei”. Cât despre cafeaua, inclusă în meniul călugărilor, dr. Menci spune că este ok, chiar dacă este mai mult un excitant decât un aliment. Băută însă cu moderaţie, de către persoanele care nu au contraindicaţii, nu face rău.

Patriarhul Rusiei a refuzat să guste din mâncarea gătită de călugăr

Există şi momente în care reţetele realizate de către călugărul Epifanios nu au succes. Astfel, în 1993, când a venit la Muntele Athos fostul patriarh al Rusiei, călugărul Epifanios a gătit caracatiţă. Nimeni din delegaţia respectivă nu s-a atins de mâncare, iar bucătarul s-a suparat foarte tare. I s-a explicat apoi faptul că ruşii nu consumă fructe de mare.

Datorită alimentaţiei, monahii au o viaţă mai lungă

Bucătăria Muntelui Athos este specială şi unică în lume. Dieta celor 1500 de călugări, printre care se află şi numeroşi români, are la bază preparate vegetale şi preparate din peşte. Datorită acestor meniuri sănătoase, monahii se îmbolnăvesc rar şi au o viaţă lungă. Modul în care aceştia gătesc mâncarea este unic: foc de lemne, vase de lut, materiale biologice din grădinile şi de pe dealurile Muntelui Sfânt.

Peştele şi fructele de mare de la Muntele Sfânt sunt recunoscute pentru gustul lor deosebit. Unicitatea gustului se datorează faptului că apele sunt adânci, curate şi străbătute de curenţi marini purificatori. Fructele de mare sunt pescuite în ape foarte adânci care au cel mai mare conţinut de sare din toate mările Greciei, şi sunt bogate în plancton şi hrană curată, deoarece în golf nu se varsă râuri sau fluvii care să tulbure echilibrul compoziţiei apei.

La muntele Athos exista o flora bogata, virgina. Calugarii culeg tot felul de plante aromatice,medicinale sau fructe, multe dintre ele fiind utilizate in bucatarie. Muntele Athos, locul de bastina al lui Aristotel, este un munte protejat conform conventiei europene „Natura 2000”, avand peste 500 de specii de plante, dintre care unele sunt mentionate in operele lui Aristotel.

Cele mai citite

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...
Ultima oră
Pe aceeași temă