2.6 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSportCe parlamentari sunt pe statul de plată al noului Ministru al Educaţiei

Ce parlamentari sunt pe statul de plată al noului Ministru al Educaţiei

Noul ministrul al Educaţiei se află pe lista rectorilor cu activitate ştiinţifică zero pe anul 2011. Aflăm acest lucru din Cartea Albă a Cercetării din România. De alfel, tot corpul profesoral de la Univeristatea Creştină „Dimitrie Cantemir” – condusă de Corina Dumitrescu – a publicat, anul trecut, doar 7 articole indexate ISI, iar impactul în lumea ştiinţifică a fost, din nou, zero.

Universitatea este în schimb foarte bine reprezentată din punct de vedere politic. Titus Corlăţean – propus pentru postul de Ministru al Justiţiei – este lector la Facultatea de Ştiinţe Politice şi predă cursuri despre drepturile omului. Poziţii de cadre didactice la aceeaşi universitate au deputatul PNL Alina Gorghiu, precum şi parlamentarii Petru Filip şi Cătălin Croitoru, care au trecut recent în tabăra liberalilor de la PDL. Toţi trei predau la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative. Fostul preşedinte al Partidului Conservator, Daniela Popa, este conferenţiar la Facultatea de Management Turistic şi Comercial. La aceeaşi Facultate de Management predă „Procedura Insolvenţei – reorganizarea judiciară şi procedura falimentului” Ana Birchal, politician PSD. Deputatul pesedist Vasile Bleotu este lector universitar la Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate. Tot aici a predat şi fostul ministru PSD al Justiţiei Rodica Stănoiu.

În 2008, pe listele Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative apărea şi numele fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. La acea vreme politicianul a susţinut că este doar doctorand la această instituţie. Totuşi, conform unor surse, ea ar fi susţinut-o pe Corina Dumitrescu pentru a fi membri al Consiliului Superior al Magistraturii. Parlamentarul PDL William Brânză, responsabil cu diaspora în această formaţiune, activează la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative. De asemenea, câţiva dintre consilierii prezidenţiali ai lui Traian Băsescu predau la Cantemir. Printre aceştia, generalul Constantin Degeratu, care a fost consilier pe securitate naţională până în 2010, şi Iulian Fota, actual consilier pe aceeaşi poziţie.

În fine, la universitatea noului ministru al Educaţiei colaborează şi Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe în guvernul lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Ministrul acuză, ministrul se apără

Ministrul propus al Educaţiei este în acest moment şi preşedintele Consiliului Director la Asociaţia Universităţilor Particulare. Din această poziţie, Corina Dumitrescu a intentat proces instituţiei pentru care acum doreşte un portofoliu, nemulţumită că universităţile private au fost clasificate în ultima urnă valorică. Asociaţia a pierdut în primă instanţă, dar sentinţa nu a fost definitivă astfel încât, la recurs, organizaţia reprezentantă de Corina Dumitrescu ar putea avea câştig de cauză în faţa Ministerului condus tot de Corina Dumitrescu. Sau, mai există posibilitatea ca Dumitrescu să modifice această calsificare astfel încât procesul s-ar stinge de la sine. 

Citeste si GUVERNUL PONTA. Ministrul Educaţiei, Corina Dumitrescu, în proces cu ministerul pe care îl va conduce

Un ministru bogat

O imixtiune a politicului în mediul universitar, dar care are o miză de un miliard de euro, a fost semanalată săptămâna trecută în RL. Pe scurt, doi foşti parlamentarii PDL, Petru Filip şi Cătălin Croitoru, au conceput un act normativ care dă posibilitatea fondatorilor universităţilor private să îşi însuşească sedii, bunuri mobile şi imobile achiziţionate din taxele plătite an de an de studenţi. Astfel, în caz de desfiinţare, patrimoniul acestora nu mai revine statului (cum prevedea iniţial legea educaţiei) ci fondatorilor.

Citeste si Cine a pus ochii pe patrimoniul de un miliard de euro al universităţilor private

Corina Dumitrescu este membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei de Cultură „Dimitrie Cantemir”, de care aparţine Universitatea Creştină cu acelaşi nume. Patrimoniul instituţiei de învăţământ are un patrimoniu imens chiar dacă ar fi să îl raportăm la anul 2002, data probabilă a ultimul audit. Astfel, bunurile imobile erau cifrate la 221.173 de milioane de lei vechi, adică 7,7 milioane de dolari. La acea vreme, în Bucureşti, un apartament de două camere costa între 10 şi 12.000 de dolari. Suma de 43.000 de dolari o reprezentau valoarea terenurilor, iar alte bunuri ale universităţii erau evaluate la 800.000 de dolari.

Legea care ar putea-o fac proprietar pe Corina Dumitrescu peste toate aceste bunuri estimate azi la mai multe zeci de milioane de euro (urmare a creşterii puternice a valorii proprietăţilor imobiliare din ultimii zece ani) a fost avizată chiar de soţul ei, Cristian Dumitrescu, preşedintele Comisiei de Învăţământ a Camerei Deputaţilor. Iar cei doi iniţiatori, Petru Filip şi Cătălin Croitoru, sunt ambii cadre didactice la universitatea condusă de Corina Dumitrescu. Mai mult, o dată cu promovarea acestui act legislativ, au trecut în barca USL şi au votat moţiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Potrivit propriului CV, Corina Dumitrescu a intrat la Facultatea de drept la patru ani după ce a abosvit liceul de Chimie din Oradea. Este doctor în drept şi a urmat cursuri la „Universitatea Standford” (greşeala de ortografie îi aparţine).

Dacă obţine portofoliul de la Educaţie, Corina Dumitrescu ar trebui să renunţe la funcţa de rector al Universităţii Creştine „Dimitrei Cantemir” pentru a nu se afla în stare de incompatibilitate cât timp va ocupa funcţia de ministru al Educaţiei.

Citeste si GUVERNUL PONTA. Corina Dumitrescu, propusă la Educaţie, acuzată de incompatibilitate pentru că e rector şi membru CSM

Potrivit declaraţiei de avere, aceasta are cinci apartamente şi o casă de vacanţă la Sinaia şi trei terenuri extarvilane. De asemenea, are 3 autorurisme şi două depozite banzare – unul deschis în 2010 in valoare de 30.000 de Euro si unul deschis 2011 în valoare de 150.000 de lei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă