17.6 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSpecialRestaurantul Noma din Copenhaga, cel mai bun restaurant din lume pentru al...

Restaurantul Noma din Copenhaga, cel mai bun restaurant din lume pentru al treilea an consecutiv

Restaurantul danez Noma, al tânărului maestru bucătar René Redzepi, a fost desemnat cel mai bun din lume, luni, pentru al treilea an consecutiv, într-un top al celor mai bune 50 de restaurante de pe planetă alcătuit de revista britanică Restaurant, potrivit Mediafax.

 

Noma, amenajat într-un fost depozit din portul oraşului Copenhaga, s-a impus pentru a treia oară consecutiv în această listă a celor mai bune 50 de restaurante din lume, alcătuită de 800 de experţi în gastronomie şi critici în domeniu.

Acest succes încununează creativitatea danezului René Redzepi, în vârstă de 33 de ani, ambasador al bucătăriei nordice, compusă din ingrediente locale şi de sezon.

Spania are două restaurante în topul primelor cinci – El Celler de Can Roca din Girona, pe locul al doilea, şi Mugaritz din Donostia-San Sebastian, pe locul al treilea – şi un al treilea (Arzak din San Sebastian), clasat pe locul al optulea în Top 10.

Maestrul bucătar Elena Arzak, fiica renumitului Juan Mari Arzak, a primit premiul Veuve Cliquot care recompensează în fiecare an pe cea mai bună femeie bucătar din lume.

În topul restaurantelor pe locul al patrulea s-a clasat restaurantul brazilian D.O.M. din Sao Paolo, iar pe poziţia a cincea se află restaurantul italian Osteria Francescana din Modena.

Şapte restaurante franţuzeşti figurează în Top 50. Dintre acestea, cel mai bine plasat este „L’atelier”, condus de maestrul bucătar Joël Robuchon, care ocupă poziţia a 12-a.

Premiul „One to Watch”, care recompensează un restaurant deosebit de promiţător, a revenit în acest an restaurantului francez „La Grenouillère” din localitatea La Madelaine-sous-Montreuil din nordul Franţei.

Însă legendarul El Bulli al spaniolului Ferran Adria, desemnat de patru ori câştigător – din 2006 până în 2009 – nu mai figurează în acest clasament, deoarece şi-a închis porţile pentru o perioadă, urmând să fie renovat şi reinaugurat în 2014.

Clasamentul alcătuit de Restaurant Magazine a fost criticat anul trecut de mai mulţi maeştri bucătari şi experţi în gastronomie din Franţa, care susţineau că îi lipseşte rigoarea şi că reflectă prea mult moda de moment.

Cele mai citite

Incident fără precedent: Un agent AI al OpenAI a evadat dintr-un mediu de testare și a atacat o companie de inteligență artificială

Un agent de inteligență artificială dezvoltat de OpenAI a identificat vulnerabilități și a atacat autonom infrastructura companiei Hugging Face, într-un caz descris drept unul...

Senatul dezbate în sesiune extraordinară prelungirea termenului pentru TVA redusă la locuințe și proiectele PNRR

Senatul se va reuni în sesiune extraordinară în perioada 27-31 iulie pentru dezbaterea proiectelor legislative necesare îndeplinirii jaloanelor din PNRR și a două inițiative...

Cum influențează spațiul de birouri productivitatea angajaților?

Spațiul de birouri influențează direct nivelul de concentrare, energia zilnică, colaborarea și retenția angajaților. Designul, lumina, aerul, acustica și ergonomia modelează modul în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă