12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportTrei medalii pentru Eduard Novak, la Mondialele de paraciclism

Trei medalii pentru Eduard Novak, la Mondialele de paraciclism

Novak, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, a totalizat 138 de puncte, după evoluţiile sale din probele de contratimp, sprint 200 m, urmărire şi scratch. Pe primul loc s-a clasat slovacul Jozef Metelka, 158 puncte, iar pe locul secund a terminat americanul Jason Macom, cu 140 puncte.

Eduard Novak (43 ani), multiplu medaliat mondial şi european la paraciclism, a mai obţinut o medalie de bronz joi în proba de contratimp 1 km la categoria C4, şi una de argint sâmbătă în proba de urmărire individuală 4 km.

În cursa de scratch de duminică (15 km, 60 de tururi), Novak a ocupat locul al patrulea, după Jozef Metelka, Jason Macom şi rusul Serghei Pudov.

În septembrie anul trecut, Novak cucerea o medalie de bronz la Mondialele de paraciclism de la Emmen (Olanda), în proba de contratimp la categoria C4 (31,2 km).

Novak a câştigat aurul la Jocurile Paralimpice de la Londra, în 2012, în proba de urmărire pe circuit la categoria C4. El mai are două medalii de argint la Jocurile Paralimpice, în 2008, la Beijing, la contratimp LC2, şi în 2012, la Londra, la contratimp C4.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă