27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialAproape o mie de locuri libere în grădiniţe

Aproape o mie de locuri libere în grădiniţe

Dacă în anii trecuţi părinţii stăteau la coadă pentru a-şi înscrie copiii la grădiniţă, acum mai sunt libere 907 locuri numai în municipiul Constanţa.

Programul de înscriere în grădiniţele constănţene se apropie de final. Pentru că, începând cu anul şcolar 2012-2013, va intra în vigoare măsura introducerii clasei pregătitoare în învăţământul primar, numărul cererilor pentru grădiniţă este mai mic decât anii trecuţi. Astfel, conform statisticilor ISJ Constanţa, în intervalul 2-24 aprilie, în mediul urban s-au înscris 4.650 de copii şi mai sunt disponibile 719 locuri, iar în judeţ au fost înscrişi 4.333 de copii şi mai sunt 907 locuri libere. De asemenea, conform planului de şcolarizare, vor fi formate 790 de grupe în 257 de grădiniţe. Precizăm faptul că anterior acestei etape a fost perioada de reînscriere a copiilor, din 1 până în 31 martie, pentru cei care au fost în unitatea respectivă de învăţământ în anul şcolar 2011-2012. Inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preşcolar vor asigura, cu prioritate, cuprinderea copiilor de 5 ani în grupa mare.

Ulterior, vor fi înscrişi, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, copiii de 4 ani în grupa mijlocie şi copiii de 3 ani în grupa mică. 

Până în 10 lei pe zi

Preţul mesei în grădiniţele cu orar prelungit nu este fix, acesta fiind stabilit la nivelul fiecărei grădiniţe, de către conducerea unităţii de învăţământ, furnizori şi părinţi. În general, părinţii trebuie să scoată din buzunar 8-9 lei pe zi. În plus, părinţii pot plăti cursuri opţionale de limbi străine, muzică sau dans.

Cele mai citite

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...
Ultima oră
Pe aceeași temă