7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialMesajul superb al copiilor din Timișoara pentru Dragnea, Tăriceanu și Grindeanu. Vor...

Mesajul superb al copiilor din Timișoara pentru Dragnea, Tăriceanu și Grindeanu. Vor pricepe ei ceva? | OPINIE

Liviu Dragnea, președintele condamnat al PSD, încearcă tot felul de stratageme și manipulări, sperând că îi păcălește pe toți cei care i-au cerut demisia din funcțiile publice. Folosește aproape aceleași metode cu care Ion Iliescu reușea, în 1990, să închidă gura Pieței Universității.

Însă acum sunt cu totul alte vremuri, pe care Dragnea nu prea le pricepe.




În 1990 tovarăsul Iliescu folosea TVR, pentru a intoxica întreaga țară împotriva protestatarilor din Piața Universității. În 2017 Dragnea, Tăriceanu, Grindeanu și compania folosesc în principal televiziunile, ziarele și site-urile unor personaje ca Ghiță sau Voiculescu pentru a propaga o rețetă a urii similară.

Sunt aceleași lozinci cu străinii care ne fură țara, cu tinerii manipulați de forțe oculte sau chiar plătiți să protesteze.


De același autor, pe aceeași temă:
Dragnea, Grindeanu și Tăriceanu sunt morți politic. Ei încă nu știu cât de morți sunt

Noi încă nu realizăm cum răsună vocea noastră în lumea întreagă și ce forță de schimbare avem în acest moment. Fără să exagerez, vă spun tuturor celor care ați fost în stradă în aceste zile că ați reușit ceva impresionant. Dragnea, Grindeanu și Tăriceanu nu realizează cât de morți politic sunt… continuarea aici!


A funcționat atât de bine în 1990 tehnica asta de manipulare încât mii de mineri înfierbântați au năvălit în Piața Universității și s-au apucat să dea în cap protestatarilor, fiind ferm convinși că fac un act de mare patriotism. S-a ajuns acolo pentru că Iliescu putea să controleze, în 1990, unica televiziune și principalele canale de comunicare.

Românii care nu erau în Piața Universității sau în Piața Operei din Timișoara nu aveau de unde să afle adevărul despre protest.
Astăzi există și televiziuni care informează corect, există și ziare care refuză să-i facă jocurile lui Dragnea și internetul schimbă total situația. Asta nu îl împiedică pe șeful infractor al PSD să spere că poate manipula în stil iliescian lucrurile, în așa fel încât să-și păstreze accesul la pârghiile puterii și controlul asupra Parlamentului și Guvernului.

Pentru că nu mai are minerii din Valea Jiului, organizează doar mitinguri mai mici cu asistați social, cu telespectatorii naivi ai televiziunilor controlate de gașca pe care o reprezintă, în general persoane din ”activul” de partid, în orașele unde PSD a avut cel mai bun rezultat electoral. Ei mai cred manipulările lansate de propaganda lui Dragnea.

Vestea bună pentru România este că sunt tot mai puțini cei pe care Dragnea îi mai poate manipula.

Au votat cu PSD peste 3,2 milioane de alegători în decembrie 2016 și Dragnea abia a reușit să determine câteva mii dintre acești oameni să ia parte la ”mineriadele” anti-#REZIST. Asta în primul rând pentru că, în 2017, adevărul nu mai poate fi contorsionat, desfigurat, răstălmâcit ca în 1990, indiferent cât de scumpi și pricepuți sunt consilierii israelieni care îl ajută pe baronul de Teleorman să împacheteze mai sofisticat instrumentele de origine sovietică folosite în 1990 de Iliescu.


De același autor, pe aceeași temă:
Infractorul Dragnea umblă acum cu alți doi elefanți periculoși

Șeful condamnat al PSD, Liviu Dragnea,a dat drumul la alți doi elefanți care tropăie periculos în societate și zdrobesc în picioare bunul-simț elementar. După protestele din ultimele zile devine tot mai evidentă incapacitatea structurală a președintelui PSD, infractorul Liviu Dragnea, de a înțelege democrația. În timp ce 600.000 de români i-au cerut demisia în stradă, șeful PSD se comportă tot mai agresiv, ca un dictator sadea… continuarea aici!

Chiar și milioanele de alegători PSD au văzut bine că protestul din Piața Victoriei era despre ceva foarte simplu, mulți dintre simpatizanții PSD gândind la fel ca manifestanții #REZIST. Chiar și simpatizanții PSD au înțeles că ce au încercat să facă Dragnea, Tăriceanu și Grindeanu este în primul rând un furt al voturilor lor.

Toate lozincile strigate în Piața Victoriei și în toate orașele mari, unde au protestat împotriva lui Dragnea mult peste jumătate de milion de români, au fost superb exprimate într-un moment extraordinar, în Piața Operei din Timișoara. Un grup de 20 de copiii veniți la protest cu părinții lor, după ce PSD a amenințat adulții cu amenzi dacă îi maia duc pe cei mici în piață, au transmis mesajul simplu al protestului #REZIST.

Copiii au improvizat un cor și au cântat alături de protestatari ”Nouă ne pasă, aici e acasă!”. Momentul a devenit viral pe rețele sociale, unde mii de utilizatori au comentat și au distribuit înregistrarea video.




România este ”acasă” și pentru cele 3,2 milioane de români, care au votat PSD și un program de guvernare în care nu figura niciunde vreo OUG 13 și nici condiționarea guvernării de Dragnea, Grindeanu sau Tăriceanu. Și alegătorilor PSD le pasă de România. Pentru asta majoritatea covârșitoare a alegătorilor PSD nu s-a lăsat atrasă în stradă la ”mineriadele” lui Dragnea.

Ba chiar unii dintre ei s-au alăturat protestului #REZIST, împotriva lui Dragnea, după cum a spus chiar un vicepreședinte PSD, Mihai Chirică.

Votanții PSD care au protestat și ei împotriva lui Dragnea au înțeles corect situația. Au înțeles că, de fapt, Dragnea și Tăriceanu, alături de marioneta Grindeanu, le-au furat voturile pentru a-și rezolva ei problemele penale personale. Când au fost prinși #noapteacahotii, au mai furat încă o dată voturile, ca să se ascundă după ele pentru a scăpa basma curată.




Adevărul simplu pe care nu îl pot ascunde, în 2017 Dragnea, Tăriceanu și Grindeanu este că au fost prinși în flagrant folosind pentru scopuri ilicite voturile pe care nici măcar nu le-au prmit ei, pentru că nu au ajuns la putere candidând independent. Ba chiar Grindeanu nici măcar nu a candidat la nimic în alegerile parlamentare, după al căror rezultat se ascunde acum, ca să-și mai prelungească agonia pe funcția de prim-ministru.

Au șterpelit voturile PSD și le folosesc ca să-și rezolve probleme personale, atât de simplu este adevărul pe care îl avem în față. Credibilitatea acestor indivizi este zero în fața oricui. Prezența lor în funcțiile publice produce atât de multă neîncredere în actul de guvernare încât  afectează până la blocare mai ales aplicarea măsurilor pentru care electoratul PSD a votat la alegerile pralamentare. Au devenit ei principalul motiv pentru care nu se poate respecta voința alegătorilor PSD.

România nu este dezbinată între români și români, așa cum mint Dragnea, Tăriceanu și Grindeanu. Se separă doar între români și hoți. În România oamenii cinstiți refuză să mai fie amestecați cu hoții și spun acelor hoți care au înhățat puterea că voturile nu sunt o justificare pentru orice aberație, ca puterea se exercită democratic și corect, că au niște legi de respectat și că trebuie să plece după ce au fost prinși, ca borfașii, în flagrant la furat.

Cum își mai pot imagina că sunt capabili să guverneze în aceste condiții?





 Gravatar Carti scrise de Mălin Bot Pagina de Facebook Google Plus Canalul de Youtube

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Câți bani economisesc, în medie, românii și cum îi folosesc

Majoritatea preferă să păstreze banii în casă, nu să-și deschidă conturi de depozit în bănci Un român din doi reușește să economisească lunar, iar suma...

A murit Gabriel Cotabiță. Artistul avea 69 de ani

Doliu în muzică. Gabriel Cotabiţă, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi de muzică uşoară din România, a murit, a anunţat compozitorul Ionel Tudor. Artistul...

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...
Ultima oră
Pe aceeași temă