25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialFostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, va face plângere la CEDO,...

Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, va face plângere la CEDO, după ce a fost condamnat la nouă ani de închisoare

 Avocații fostului premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, vor contesta la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) decizia Curții Supreme de Justiție (CSJ) de a-l condamna la nouă ani de închisoare, într-un dosar de corupere pasivă și trafic de influență, informează Radio Chișinău.

„Hotărârea magistraților nu poate fi calificată altfel decât ca o execuție publică a lui Vlad Filat, care demonstrează odată în plus că dosarul său este unul politic, instrumentat la comandă. Vlad Filat nu a avut parte de un proces echitabil”, afirmă avocații fostului premier, într-o postare pe Facebook a casei de avocatură „Popa și Asociații”.

Avocații mai susțin că magistrații s-au lăsat atrași în jocuri politice și nu s-au condus după litera legii. 

Fostul premier a fost reținut preventiv la 15 octombrie 2015, iar ulterior arestat. Vlad Filat este acuzat de corupere pasivă și trafic de influență, după ce omul de afaceri Ilan Shor a declarat că i-ar fi dat în ultimii ani bani și bunuri în valoare de 250 de milioane de dolari. În 27 iunie 2016, Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare și la achitarea unei amenzi de 60 de mii de lei (moldovenești). De asemenea, el nu va mai avea dreptul de a ocupa vreo funcție publică pe o perioadă de cinci ani.

Vlad Filat neagă acuzațiile și susține că este victima unei răfuieli politice.

Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă