Update: Mitingul s-a încheiat după două ore.
Peste 5.000 de oameni participă, sâmbătă, la un miting pro-PSD și pro-Guvern la Târgoviște. La manifestația organizată de social-democrații din Dâmbovița participă șeful Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, Adrian Țuțuianu, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și fostul ministrul de Externe Titus Corlățean.
De altfel, Adrian Țuțuianu a și anunțat, la începutul săptămânii, că va organiza un miting pro-Guvernul Grindeanu, după cel făcut săptămâna trecută, la Pitești și că vrea să aducă 10.000 de oameni.
Preşedintele Comisiei parlamentare de control a Serviciului Român de Informaţii, Adrian Ţuţuianu, a anunţat că va organiza, sâmbătă, un miting cu 10.000 de persoane, la Târgovişte, pentru a exprima susţinerea faţă de premierul Grindeanu şi liderul PSD, Liviu Dragnea… citește mai departe aici…
”PSD Dâmboviţa dă întâlnire membrilor, simpatizanţilor şi tuturor celor care vor să-şi arate susţinerea pentru Guvernul Grindeanu sâmbătă, ora 10, în Piaţa Revoluţiei, adică în scuarul Primăriei Târgovişte, lângă statuia lui Constantin Brâncoveanu, acolo unde se va staţiona timp de aproximativ o oră. Apoi este programat un marş de solidaritate cu Guvernul, pe traseul: Bulevardul Libertăţii – strada Poet Grigore Alexandrescu – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Bulevardul Independenţei – Bulevardul I.C. Brătianu – Bulevardul Regele Carol I – Bulevardul Mircea cel Bătrân – strada Poet Grigore Alexandrescu – Bulevardul Libertăţii – sediul PSD Dâmboviţa”, suna mesajul social-democraților din Dâmbovița, pentru mobilizare.
Conform presei locale, fiecare șef de filială a avut target un număr de persoane pe care trebuia să îl aducă la miting.
Acesta este al doilea mare miting oganizat de social-democrații din teritoriu. Primul a fost la Pitești și au participat aproximativ 6.000 de oameni, care au dansat, au jucat Hora Unirii și au afișat mesaje de tipul ”Iohannis, fii președintele tuturor românilor!”. Transportul la miting a fost asigurat de partid.
Contramanifestațiile PSD vin în contextul în care, de aproape o lună, sute de mii de oameni au ieșit în stradă, după ce Guvernul Grindeanu a încercat să schimbe legislația penală printr-o ordonanță de urgență. La presiunea străzii, OUG 13 a fost abrogată.
Anii au trecut, dar Constantin Rusu și-a păstrat idealurile și forța de a lupta pentru ele. Acesta spune că iese seară de seară la protestele de la Cluj pentru că și-a dat seama că „țara nu se îndreaptă pe un drum bun, corect în ceea ce privește o democrație adevărată, nu falsă, cum o vor pesediștii de acum. Și ies pentru că văd foarte mulți tineri în Piață. Ei sunt viitorul țării. Nu aș vrea să mai pățească ceea ce am pățit noi, ca după 30 de ani să se simtă și ei cu viața trecută și dusă de pomană, pentru că nu au realizat ceea ce ei deja știu din afară. Au fost în Europa, au văzut ce e democrația adevărată, democrația occidentală. Și eu vreau să îi ajut!”, a precizat Constantin Rusu … citește mai departe aici …
În curs de actualizare