14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialUn autocar în care se aflau 17 persoane a luat foc pe...

Un autocar în care se aflau 17 persoane a luat foc pe un drum din judeţul Caraş-Severin

Un autocar în care se aflau 17 persoane a luat foc, duminică dimineaţa, pe drumul naţional ce leagă Reşiţa de Bocşa, judeţul Caraş-Severin, călătorii autoevacuându-se în momentul în care au simţit miros de fum, informează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, autocarul a luat foc, duminică dimineaţa, pe drumul naţional 8, între Reşiţa şi Bocşa, acesta deplasându-se de la Timişoara spre Craiova.
 
În momentul în care cei 17 pasageri aflaţi în autocar au simţit miros de fum, s-au autoevacuat, astfel că nici o persoană nu a fost rănită.
 
“În autocar se aflau 17 persoane, care s-au autoevacuat, nimeni nu a fost rănit. Noi am intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cu zece pompieri militari. Autocarul a fost distrus în proporţie de 90%, circulaţia fiind întreruptă timp de 45 minute pe ambele sensuri”, a declarat Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin.
 
Cel mai probabil incendiul a izbucnit în urma unei defecţiuni la motor. Călătorii au ajuns la destinaţie cu un alt autocar care i-a preluat.
Cele mai citite

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă