2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialPostul Paștelui. Cum să-l ții corect timp de 40 de zile

Postul Paștelui. Cum să-l ții corect timp de 40 de zile

Postul Pastelui este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante din an şi de aceea se mai numeşte şi postul mare. În acest an, postul începe luni, pe 27 februarie, și durează 40 de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. În această perioadă, credincioșii au două dezlegări la pește, pe 25 martie și pe 9 aprile.

Duminica dinaintea postului Paştelui este cunoscută şi ca ziua lăsatului sec de brânză, iar seara, în biserici are loc slujba iertării, în care credincioşii şi preotul îşi cer iertare unii altora. Toţi oamenii trebuie să-şi ceară iertare unii altora, pentru a nu începe postul supăraţi, ci în pace.

Pentru a ţine corect Postul Paştelui trebuie să ai în vedere câteva reguli stabilite de Biserică. De asemenea, trebuie să ştii că anumite categorii de persoane nu ar trebui să se abţină de la mâncare (copiii, bătrânii, femeile gravide şi persoanele suferinde). În primele două zile din Postul Paştelui  (luni, 27 februarie şi marţi, 28 februarie) se recomandă post complet, pentru aceia care pot să-l ţină astfel.

Pentru cine nu, este recomandată ajunarea, adică ţinerea postului până seara, când se poate mânca pâine şi se bea apă.

Aceeași regulă, de post complet și ajunare) este valabilă și pentru primele trei zile din ultima săptămână de post, dar și pentru primele două (vineri și sâmbătă).

Miercuri, a treia zi din Postul Paştelui, se ajunează până seara. Apoi se mănâncă pâine şi legume fierte fără ulei.

În celelalte zile, se mănâncă uscat o singură dată pe zi, în zilele luni până vineri, iar sâmbătă şi duminică de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. În postul obişnuit mâncăm la orele obişnuite, dar numai mâncăruri de post.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă