17.1 C
București
duminică, 27 octombrie 2024
AcasăSpecialSMURD primeşte 320 de echipamente speciale de protecţie de la E.On

SMURD primeşte 320 de echipamente speciale de protecţie de la E.On

E.On România, una dintre cele mai importante companii energetice, a anunţat donarea de echipamente speciale de protecţie destinate echipelor de salvatori ai SMURD. Beneficiare ale donaţiilor sunt unităţile SMURD din judeţele Botoşani, Iaşi, Suceava, Alba, Mureş, Covasna şi Braşov unde a fost identificată o nevoie imediată de peste 320 de echipamente speciale de protecţie. Aceste echipamente sunt destinate noilor echipe de intervenţie înfiinţate în judeţele menţionate, precum şi înlocuirii echipamentelor uzate. În total, peste 100 de echipaje de prim-ajutor de pe ambulanţele SMURD vor fi dotate cu aceste echipamente de protecţie pentru a interveni în siguranţă în situaţii de urgenţă.

„Aveam mare nevoie de aceste echipamente întrucât SMURD este un serviciu în continuă expansiune şi aproape lunar punem bazele a noi echipe de intervenţie. De aceea, sprijinul venit din partea Grupului E.On ne ajută să beneficiem de o protecţie sporită prin intermediul acestor echipamente speciale”, a declarat fondatorul SMURD, dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
„Profesionalismul şi performanţele personalului SMURD sunt binecunoscute şi sunt demonstrate prin miile de vieţi salvate de la înfiinţarea sa. Parteneriatul este doar una dintre modalităţile prin care Grupul E.On încearcă să contribuie la sănătatea comunităţilor locale unde activează”, a declarat dl. Frank Hajdinjak, director general al E.On România.

Contestaţi la Cluj

Acţiunea de responsabilitate socială a E.On vine în contextul în care grupul german este criticat vehement la Cluj, după ce divizia de gaz metan a acestuia a transformat străzile din oraş într-un fel de şvaiţer. Asfaltul din Cluj-Napoca a fost găurit de sute de ori pentru diferite lucrări ale companiei de gaz metan. Mai mulţi bloggeri au organizat o acţiune de protest chiar în ultima şedinţă a Consiliului Local, în care au cerut consilierilor să ia atitudine faţă de acţiunile companiei cu capital german.

Cele mai citite

Ciolacu confirmă aplicarea noii legi a salarizării, cu condiția reducerii deficitului sub 5% din PIB

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat, în urma unei informații prezentate în premieră de Profit.ro, că noua lege a salarizării va fi implementată, la solicitarea...

Hezbollah vede în atacurile israeliene asupra Iranului o „escaladare periculoasă” în regiune

Mişcarea islamistă libaneză Hezbollah a calificat sâmbătă atacurile israeliene asupra Iranului drept o 'escaladare periculoasă' în regiune, afirmând că Washingtonul poartă 'întreaga responsabilitate' pentru...

Săptămâna de lucru de 4 zile s-a dovedit a fi un succes economic în Islanda: creștere rapidă și șomaj redus

Săptămâna de lucru redusă la patru zile, considerată de mulți angajați un ideal, s-a dovedit a fi mai mult decât un simplu experiment în...
Ultima oră
Pe aceeași temă