7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCât de utile sunt evaluările elevilor în învăţământul primar

Cât de utile sunt evaluările elevilor în învăţământul primar

Din acest an şcolar, elevii de la peste 100 de şcoli din întreaga ţară vor fi testaţi pentru a se vedea care este nivelul lor de pregătire şi cât de bine şi-au însuşit cunoştinţele. Specialiştii spun că această măsură e bună pentru a se putea corecta din timp pregătirea elevilor cu deficienţe la învăţat.

Evaluările nu se vor face la toate clasele, ci numai la cele alese de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), pe baza unor criterii statistice.

„Şcolile la care se va face evaluarea nu sunt nici foarte bune, nici foarte slabe, am ţinut seama de tipul de unitate, dacă are clase de la I până la a IV-a sau I-XII, dacă provine din mediul rural sau urban, dacă este de stat sau particulară etc. Nu este vorba despre organizarea unor examene care să se finalizeze cu o notă, ci se va stabili un punctaj pentru fiecare elev, iar părinţii îl vor afla de la şcoală. Încercăm să aplicăm experienţa internaţională”, a explicat Cristian Mirescu, directorul CNEE.

Pentru copiii care vor obţine un punctaj scăzut, se vor organiza ore de studiu suplimentar pentru a ajunge la nivelul celorlalţi. De asemenea, rezultatele vor mai fi folosite de CNEE pentru realizarea unor studii şi cercetări de diagnoză a sistemului de învăţământ primar, după cum au declarat responsabilii din Ministerul Educaţiei.

Cursuri de completare

Experţii în educaţie spun că evaluările sunt bine venite la finalul mai multor etape din învăţământul obligatoriu pentru că astfel se pot remedia din timp problemele pe care le au unii elevi.

„Evaluarea la sfârşitul clasei a VIII-a se realiza prea târziu pentru a se mai putea interveni pentru elev. E bine ca aceste evaluări să se facă din timp, iar cei de la inspectoratele şcolare, Ministerul Educaţiei, directorii de şcoli etc. să ştie din timp starea pregătirii elevilor. Se făceau şi până acum acest gen de evaluări, dar doar la nivel de şcoală, nu era ceva organizat la nivel naţional”, a declarat Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei Profesionale pentru Educaţie şi Cercetare.

Dacă se vor observa diferenţe mari între rezultalele obţinute de elevii din judeţe diferite, responsabilii cu educaţia ar trebui să cerceteze fenomenul, a  atras atenţia Vlaston, care a reamintit despre ce se s-a întâmplat anul trecut la Bacalaureat, când diferenţele de promovabilitate între judeţe au fost şi de aproape 50%.

Când şi unde au loc evaluările

Evaluările-pilot la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor avea loc între 9 şi 23 mai, pe un eşantion de elevi stabilit la nivel naţional, respectiv 86 de şcoli pentru clasa a II-a, 136 pentru clasa a IV-a şi 86 de şcoli pentru clasa a VI-a.

Lista acestor unităţi de învăţământ a fost publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei. Eşantionul, precum şi testele şi baremele de corectare, au fost realizate de specialişti de la Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, astfel încât fiecare tip de evaluare să fie administrat în unităţi de învăţământ distincte.

La clasa a II-a, testul conţine două secţiuni, care vizează competenţele de receptare-producere a mesajelor şi, respectiv, competenţe de matematică.

La finalul clasei a IV-a, evaluarea elevilor va include disciplinele limba română, limba maternă -pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale şi matematică. La clasa a VI-a, evaluarea vizează optimizarea învăţării, elaborarea planurilor individualizate de învăţare şi preorientarea şcolară către un anumit tip de liceu. Testele conţin două secţiuni corespunzătoare probelor transdisciplinare evaluate: limbă şi comunicare, respectiv matematică şi ştiinţe.

Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...
Ultima oră
Pe aceeași temă