Una dintre cele mai controversate idei care se vehiculează în aceste zile dedicate Sărbătorilor Pascale este că Sfânta Împărtășanie ar fi „cel mai bun vaccin”.
Această teorie este însă respinsă de purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu. El a abordat acest subiect într-o declarație la postul de televiziune Digi 24.
„Mă gândeam la un joc de cuvinte nefericit pe care îl fac unii declarați zgomotos antivacciniști din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin pentru că vaccinul autentic și cel mai bun este Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta m-am cutremurat. Nu pentru că Sfânta Împărtășanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru, cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin. Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să-și dea seama probabil, un fel de sacrilegiu”, a explicat purtătorul de cuvânt al BOR.
„Se confundă planurile cu un preț nefiresc și dureros. Mi se pare că un astfel de mesaj a demobilizat pe foarte mulți oameni credincioși, a fracturat un dialog firesc, fie el și mental, între oamenii credincioși și oamenii dintr-o sferă științifică. Acest conflict este fals. Nu există conflict real între credință și știință”, subliniază purtătorul de cuvânt al BOR.