29.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăInternaționalSub conducerea Marii Britanii, țările grupului G7 iau măsuri contra propagandei rusești

Sub conducerea Marii Britanii, țările grupului G7 iau măsuri contra propagandei rusești

Principalele state occidentale industrializate, membre ale grupului G7, vor adopta măsuri comune pentru a contracara propaganda Rusiei și a Chinei.

Această decizie a fost anunțată, duminică, 2 mai 2021, de Marea Britanie – țara care deţine, în anul 2021, Preşedinţia rotativă  a grupului G7.

„Când vedem că apar asemenea minciuni, propagandă sau ştiri false, nu putem să reacţionăm doar individual, ci trebuie să furnizăm o ripostă pentru oamenii acestei ţări şi – hai să fim sinceri, şi pentru cei din Rusia, din China sau din restul lumii”, a declarat Dominic Raab, ministrul de Externe al Marii Britanii.

Regatul Unit va fi națiunea gazdă a reuniunii G7 care se desfășoară în perioada 3 – 5 mai 2021. Din G7 fac parte SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Canada, Italia și Japonia. În acest an, Marea Britanie a invitat la reuniunea G7 și alte patru țări: Australia, India, Africa de Sud și Coreea de Sud.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciprian Ciucu: Regret că am candidat la Primăria Capitalei. Bucureștiul riscă incapacitatea de plată dacă pierde procesul cu Guvernul

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că regretă, la nivel personal, candidatura la Primăria București și susține că administrația pe care a preluat-o...

Istanbul, orașul de pe două continente: 15 motive pentru care trebuie să-l vezi măcar o dată

We use technologies like cookies to store and/or access device information. We do this to improve browsing experience and to show (non-) personalized...

Zelenski: „Iniţiativa nu mai este în mâinile lui Putin”. Ce susține că a obținut la întâlnirea cu Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că Vladimir Putin nu mai controlează direcția războiului din Ucraina, chiar dacă liderul de la Kremlin refuză în continuare...
Ultima oră
Pe aceeași temă