7.1 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSportPreședintele Klaus Iohannis: Nu cred că cineva va solicita revocarea şefei DNA,...

Președintele Klaus Iohannis: Nu cred că cineva va solicita revocarea şefei DNA, Laura Codruța Kovesi, și a procurorului general, Augustin Lazăr. Sunt foarte mulțumit de activitatea lor

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu se pune problema revocării șefei Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, și a procurorului general Augustin Lazăr. Precizările șefului statului au apărut după ce, la începutul lunii martie, ministrul Justiției, Tudorel Toader a lăsat de înțeles, la postul de televiziune Antena 3, că nu exclude varianta ca cei doi să demisioneze după constatarea de către Curtea Constituțională a conflictului judiciar dintre instituțiile de forță și Guvern.

Șeful statului a afirmat că este ”foarte mulţumit” de procurorul general şi procurorii şefi ai DNA şi DIICOT.

"Una la mână, sunt foarte mulţumit de activitatea procurorilor de la DNA şi DIICOT. Asta este opinia mea. Doi, sincer, nu cred că cineva va solicita aşa ceva. (…) Foarte bine din când în când să se facă evaluări, îi ajută pe cei evaluaţi să funcţioneze mai bine. În politică se discută multe, multe lucruri, şi ce trebuie şi ce nu trebuie. Eu am spus că nu cred că va solicita cel care trebuie conform legii să o facă această măsură", a mai spus el.

Întrebat pe ce se bazează când face aceste afirmaţii, președintele a răspuns: "Pe informaţii". "Nu există niciun demers în sensul revocării. (…) Haideţi să aşteptăm evaluarea", a repetat Iohannis. Totodată, șeful statului a subliniat că în ceea ce privește decizia Curții Constituționale care a constatat existența conflictului juridic între DNA şi Guvern,  nu este pentru prima dată când CCR constată că a existat un conflict.

"Nu este prima dată când CCR constată că a existat un conflict şi aceste hotărâri sunt foarte bune pentru a evita astfel de situaţii pe viitor. În rest, nu cred că trebuie luate măsuri administrative, trebuie luată ca atare decizia, studiată motivarea şi aplicat tot ce scrie acolo", a spus preşedintele.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat, la începutul lunii martie, că va discuta atât cu procurorul general, cât şi cu procurorul-şef al DNA despre ancheta privind OUG 13 şi decizia Curţii Constituţionale, care a constatat că s-a încălcat legea în acest caz, dând de înţeles că nu exclude nici varianta ca cei doi să demisioneze până atunci.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, joi, că ministrul Justiţiei nu i-a cerut demisia, iar discuţia a fost "foarte clarificatoare şi pozitivă, ceea ce este un fapt bun”. Totodată,  șeful Justiției a revenit asupra discuției, afirmând că nu a cerut demisia celor doi procurori,  ci a invocat o instituţie care există în Codul Muncii, precizând că oricine poate să îşi dea demisia şi că nimeni nu este obligat să muncească împotriva voinţei lui.

Cele mai citite

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...

SUA neagă orice implicare în asasinarea generalului rus Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune...

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...
Ultima oră
Pe aceeași temă