28.4 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialBani pentru speciile protejate din Călimani

Bani pentru speciile protejate din Călimani

 

Finanţarea a fost obţinută de asociaţia Tăşuleasa Social.

Asociaţia Tăşuleasa Social din judeţul Bistriţa-Năsăud, cunoscută datorită proiectelor de mediu în care se implică, a câştigat o finanţare europeană de un milion de euro menită să identifice şi să găsească metode de conservare a speciilor şi habitatelor din Parcul Naţional Munţii Călimani. Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea se ridică la peste 4,5 milioane lei, iar proiectul va fi realizat pe durata a 27 de luni, până în ianuarie 2014.

„Cu 33% din banii pe care i-am primit vom face o mare campanie de conştientizare şi de informare, pentru că nu numai la Parcul Călimani, dar în România nu se cunoaşte care este rolul unui parc naţional, statutul unui parc naţional, la ce e bun, de ce ne iau pădurile, de ce nu ni le iau ş.a.m.d., pentru că acestea sunt problemele. Aproape toţi copiii pe care i-am avut (în tabăra Tăşuleasa din Munţii Călimani – n.r.) nici nu ştiu că au în capătul grădinii un parc naţional”, a declarat preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, Alin Uhlmann Uşeriu, la conferinţa de lansare a proiectului. Fauna şi flora ce vor fi identificate pe raza parcului vor constitui subiectul unui manual ce va fi editat şi împărţit şcolilor din cele 22 de localităţi aflate în imediata vecinătate a acestei arii protejate. Parcul Naţional Călimani se întinde pe o suprafaţă de peste 24.000 hectare din patru judeţe: Suceava, Mureş, Harghita şi Bistriţa-Năsăud. 

Cele mai citite

Oana Țoiu: România poate activa Articolul 4 din NATO după incidentele cu dronele rusești

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că România are posibilitatea de a solicita activarea Articolului 4 din Tratatul Nord-Atlantic, după ce trei drone...

Liverpool poate avea un nou investitor de calibru! Cofondatorul Facebook este dorit în proiectul lui Jeff Bezos

Eduardo Saverin, cofondator al Facebook, este menționat printre oamenii de afaceri care ar putea participa la investiția pregătită la Liverpool.Liverpool ar putea atrage un...

SUA și Marea Britanie pregătesc o coaliție pentru protejarea traficului maritim în Strâmtoarea Ormuz

Statele Unite și Regatul Unit pregătesc o reuniune internațională la Londra, cu scopul de a forma o posibilă coaliție care să protejeze traficul maritim...
Ultima oră
Pe aceeași temă