Primarul Oprescu a cerut firmei Romprest să trimită utilaje de deszăpezire la Otopeni pentru a debloca drumul spre aeroport, însă şoferii acestora au fost nevoiţi să se întoarcă din drum pentru că nu aveau roviniete.
Speriaţi de controalele Poliţiei, după ce au trecut de graniţa Bucureştiului, ei au revenit în oraş pentru a cumpăra roviniete şi abia apoi au plecat în misiune. Pentru maşinile care lucrează la deszăpezirea arterelor de circulaţie din Capitală nu au fost cumpărate roviniete pentru că acestea nu ies din oraş. Utilajele de la Romprest au fost solicitate să intervină la Otopeni pentru că ele erau mai aproape de locul respectiv, firma ocupându-se de deszăpezirea sectorului 1.
Nu poliţiştii au fost cei care i-au întors din drum pe şoferii utilajelor, au precizat responsabilii din Primăria Capitalei, care au infirmat zvonurile apărute.