16.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialUnde pot ajunge protestele

Unde pot ajunge protestele

În ciuda caracterului total haotic al protestelor de stradă, totuşi, există câteva victorii ce pot fi contabilizate în dreptul oamenilor.

Prima este retragerea proiectului legii sănătăţii. Chiar dacă, în multe privinţe, el reprezenta un pas înainte, ar fi fost total nelegitim ca proiectul să fi fost adoptat prin intermediul unei asumări de răspundere a Guvernului.

Aşa cum s-a întâmplat şi cu Codul Muncii şi cu Legea Educaţiei.

Legile cu adevărat importante, care au un impact de durată asupra întregii societăţi, trebuie dezbătute temeinic, de toţi cei interesaţi. Iar decizia finală trebuie să aparţină Parlamentului, care este Leguitorul, nu Guvernului.

O altă victorie a protestatarilor este readucerea lui Raed Arafat la Ministerul Sănătăţii. Putem contabiliza şi demiterea lui Teodor Baconschi printre victoriile obţinute de protestatari.

Însă, dacă vor să ajungă undeva cu protestele, oamenii trebuie să îşi asume şi obiective tactice, pe lângă cele strategice, de tipul “Jos Băsescu!”. Adică, obiective rezonabile, care pot fi obţinute, cu ajutorul presiunii protestatarilor, prin intermediul negocierilor cu actuala Putere.

Cele mai citite

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...

Simion sare peste oi și trece la muls direct ciobanul

Ilustrație: Marian Avramescu Parlamentarul mioritic, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a trecut puțin peste tradițiile românești, de dragul strângerii de sponsorizări...
Ultima oră
Pe aceeași temă