0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialCare sunt condiţiile pentru a obţine un job de funcţionar european, pe...

Care sunt condiţiile pentru a obţine un job de funcţionar european, pe salarii care încep de la 4.200 de euro

Uniunea Europeană scoate în fiecare an câte 400 – 500 de joburi la concurs pentru cei care vor să se angajeze ca funcţionari europeni, iar anul acesta înscrierile încep în luna martie, informeaza Ziarul financiar.

Salariile oferite absolvenţilor de facultate fără experienţă încep de la 4.200 de euro pe lună, în timp ce candidaţii cu o experienţă cuprinsă între 3 şi 5 ani sunt plătiţi cu cel puţin 1.000 de euro mai mult.

Sunt mai multe tipuri de joburi pentru care UE, prin intermediul EPSO (oficiul european pentru selecţia personalului) face angajări anual, însă cel mai frecvent candidaţii aplică fie pentru o poziţie de administrator, fie pentru o poziţie de asistent (care desfăşoară activităţi în zona de secretariat). Există de asemenea şi poziţii deschise pentru traducători/interpreţi, specialişti sau pentru angajaţi temporari.

Participarea la competiţia de joburi în instituţiile europene presupune două etape mari: prima este cea de preselecţie, în care candidaţii parcurg un test online structurat în patru tipuri de verificări prin care sunt testate abilităţile de vorbire, de raţionament numeric şi abstract, dar şi modalitatea prin care se rezolvă o anumită situaţie dată.

„Aceste patru tipuri de întrebări nu depind de pregătirea profesională sau de experienţa candidatului, ci investighează modul de gândire al acestuia. Dacă trece de această fază, ajunge la interviu la Bruxelles, într-un centru de evaluare, unde sunt supuşi unei alte serii de teste. Acolo li se evaluează capacitatea de a lucra în echipă, de analiză şi de sinteză, dar şi abilităţile de comunicare orală”, a spus Alin Radu Ghizăşan, care este PFA şi administrează un site şi care oferă cursuri de instruire pentru cei care vor să aplice pentru un job în instituţi­ile europene.

Condiţia principală: studii universitare

Însă candidaţii se pot pregăti şi singuri dacă îşi cumpără cărţi de la librăria europeană.
„Trebuie să te pregăteşti foarte serios pentru teste. Important este să-ţi iei cărţile şi să te apuci de învăţat, iar apoi să mai vorbeşti cu oameni care au dat deja testul, pentru a avea o idee despre cum se va desfăşura interviul”, spune un funcţionar român care lucrează de mai mulţi ani în Parlamentul European

Cele mai citite

Donald Trump revine cu declarații provocatoare și sugerează posibilitatea anexării Canadei

În timp ce președintele Joe Biden a transmis un mesaj clasic de Crăciun, subliniind valorile „libertății, iubirii, bunătății și compasiunii”, Donald Trump a ales...

Ultimele imagini cu avionul prăbușit în Kazahstan. Ce parte din acesta a fost avariată

Pe imaginile filmate de unul dintre supravieţuitori se poate observa că aripa avionului este ruptă, iar aeronava este în cădere, oamenii în jur par...

Simona Halep se retrage de la Auckland şi Openul Australiei

Simona Halep a anunțat că nu va participa la turneul WTA de la Auckland și la Openul Australiei, din cauza unor probleme medicale. Simona...
Ultima oră
Pe aceeași temă