Temperaturile extreme reprezintă unul dintre principalele motive pentru a acţiona asupra încălzirii globale. În zilele noastre, nici un val de căldură şi nici un uragan nu trec fără ca un politician sau activist să nu aducă în discuţie necesitatea unei înţelegeri privind clima globală, precum aceea amânată zece ani din Durban, Africa de Sud.
Asemenea afirmaţii merită o discuţie mai amănunţită. În 2007, Comitetul Interguvernamental privind Schimbarea Climei (IPCC) al Naţiunilor Unite a dat publicităţii un raport extrem de discutat de presă. Însă, doi ani mai târziu, s-a descoperit că raportul IPCC se baza pe declaraţiile organizaţiilor de protecţie a mediului şi nu avea o bază solidă (încălzirea globală ar face ca gheţarii să se topească până în 2035 sau jumătate din câmpiile africane vor dispărea până în 2020).
În ciuda acestei greşeli, IPCC a fost considerată mult timp o sursă credibilă şi responsabilă când vine vorba de estimări aruncate în discuţii. Din păcate, grupul „raţionalilor” prognozează că nu va apărea nici o ştire extraordinară. De exemplu, potrivit IPCC, nivelul mării va creşte considerabil, între 18 şi 59 centimetri, până la sfârşitul secolului, în timp ce activiştii de mediu susţin că nivelul mării ar creşte cu câţiva metri.
Presa a interpretat greşit concluziile raportului IPCC din 2010. Cel mai prestigios cotidian al Suediei, „Svenske Dagbladet”, a pus pe prima pagină un corp pe o masă de operaţii şi a titrat: „Climatul mai blând îi ameninţă pe mulţi cu moartea”. În interior, pe două pagini de ziar, publicaţia prezenta un grafic cu morţi – o clasificare pe anotimpuri, în ultimul deceniu, şi marca cu buline roşii lunile de vară, în care milioane de suedezi au căzut victime valurilor de căldură.
Totuşi, chiar şi o privire superficială asupra graficului arăta că mult mai mulţi oameni mor din cauza frigului decât din cauza căldurii. Raportul IPCC afirma că încălzirea globală ar însemna valori mai ridicate în zonele calde, dar şi valori mai scăzute în zonele cu temperaturi joase.
Iar încălzirea globală ar avea ca rezultat mai puţini oameni care ar muri din cauza temperaturilor extreme, pentru că, pe întreaga planetă, mor mai mulţi oameni din cauza temperaturilor scăzute decât din cauza temperaturilor ridicate. De asemenea, potrivit unei estimări, până la jumătatea secolului, căldura va face cu 400.000 mai multe victime decât există în zonele calde acum, însă 1.800.000 oameni vor muri din cauza frigului. Din păcate, non-morţile sunt o nonpoveste.
În noiembrie, publicaţia „The Christian Science Monitor” a scris despre descoperirile IPCC în legătură cu uraganele – cum au fost legate de încălzirea globală, de când filmul „An Inconvenient Truth” al vicepreşedintelui Al Gore a făcut presa să sape pe urmele uraganului Katrina. Titlul din „The Monitor” suna cam aşa: „Avertizare despre schimbările climatice: pregătiţi-vă pentru valuri de căldură şi furtuni mai puternice”. Deşi IPCC susţine că, cel mai probabil, viteza uraganelor va creşte, prezice şi că numărul furtunilor tropicale va scădea.
De asemenea, costurile pentru acoperirea pagubelor cauzate de uragane au crescut, arată IPCC, mai ales pentru că tot mai mulţi oameni au proprietăţi scumpe în zonele în care lovesc uraganele. Populaţia, expunerea şi vulnerabilitatea – nu gazele cu efect de seră – sunt principalii factori ai viitoarelor distrugeri. Într-adevăr, IPCC constată că sporirea costurilor din cauza uraganelor „nu a fost atribuită schimbărilor climatice”. Deci, dacă vrem să evităm viitoarele distrugeri provocate de uragane, trebuie să investim în adaptare. Adică în managementul riscurilor, construirea clădirilor şi îmbunătăţirea protecţiei în zonele expuse mareelor puternice.
Există numeroase dovezi că încălzirea globală provoacă apariţia ploilor mai abundente. Asta i-a făcut pe foarte mulţi cercetători să dea vina pe încălzire pentru inundaţiile devastatoare din Pakistan, Australia şi Thailanda din ultimii ani. Dar IPCC avansează o altă ipoteză: dovezile nu pot indica cu exactitate dacă creşterea precipitaţiilor a influenţat frecvenţa şi volumul inundaţiilor (în vorbele ONU, „încredere scăzută la scară globală privind semnele acestor schimbări”).
Asta poate suna contraintuitiv. Totuşi, au avut loc schimbări mult mai importante: construcţia barajelor şi a aşeză-rilor umane în lunci, ceea ce a împiedicat râurile să se reverse natural. Dacă vrem să ajutăm potenţialele victime ale inundaţiilor, ar trebui să lăsăm nealterate luncile.
Creşterea precipitaţiilor a avut şi consecinţe pozitive: cea mai semnificativă este cantitatea de apă proaspătă, pentru o populaţie însetată. Astăzi, aproximativ două miliarde de oameni au probleme cu apa potabilă – trebuie să se des-curce cu mai puţin de 1.700 metri cubi pe an. Mai mult, rapoartele sugerează că populaţia care are probleme cu apa ar putea ajunge la trei miliarde până la sfârşitul secolului, însă o creştere a cantităţii de precipitaţii ar reduce numărul oamenilor care se confruntă cu seceta la 1,7 miliarde.
Povestirile de groază se bazează pe următoarea idee: mai mult dioxid de carbon înseamnă mai multe pagube pentru mediu şi mai multă moarte, iar singura modalitate prin care putem redresa situaţia este să reducem emisiile de carbon. Deşi pare un mesaj politic extrem de convingător, are marele dezavantaj de a fi greşit.
Încălzirea globală va da naştere unor fenomene specifice – valurile de căldură sau uraganele ar putea creşte în intensitate, însă altele, precum valurile de frig şi frecvenţa mare a uraganelor, ar putea scădea. Iar în unele cazuri, cum se întâmplă când creşte volumul de precipitaţii, încălzirea globală ar putea avea şi efecte negative, şi efecte pozitive.
Desigur, nici una dintre variante nu înseamnă că nu ar trebui să luăm în considerare şi inovaţiile, pentru a putea produce energie verde mai ieftină. Cel mai recent raport al IPCC este important pentru că ilustrează adevăratele probleme de mediu pe care le aduce încălzirea globală, fără să le exagereze de dragul unui titlu savuros de ziar. Oferă informaţii credibile despre mediu şi accentuează faptul că adaptarea este esenţială pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii generaţiilor viitoare.
Arată, de asemenea, de ce eşecul încheierii unei înţelegeri privind clima nu este o veste atât de proastă. Dar, când vine vorba de schimbările climatice, presa nu apreciază o astfel de veste. 
Bjørn Lomborg
Bjørn Lomborg, autorul cărţilor „The Skeptical Environmen-talist” şi „Cool It”, este şeful Centrului pentru Consens din Copenhaga şi profesor la Şcoala de Afaceri din Copenhaga.
Copyright: Project
Syndicate, 2011.
www.project-syndicate.org
