Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată, miercuri, pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, a următorilor inculpaţi: Gheorghe Bunea Stancu – preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a Partidului Social Democrat, pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 şi anume folosirea influenţei şi autorităţii ce rezultă din funcţia de conducere într-un partid, pentru a obţine pentru altul bani sau foloase necuvenite; Gheorghe Teodorescu – acţionar al SC INSOMAR srl, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (trei acte materiale); Viorel Bărac – director al SC InterAgro SA în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (două acte materiale); Ioan Niculae – acţionar principal al InterAgro SA, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (două acte materiale).
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a Partidului Social Democrat (PSD), pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la inculpatul Niculae Ioan, patron al SC InterAgro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD. Potrivit înţelegerii infracţionale, sumele de bani urmau a fi furnizate indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare finanţarea partidelor politic.
În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae a solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul partidului menţionat, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (SNTGN TRANSGAZ şi SNGN ROMGAZ SA).
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, din cei 1.000.000 de euro, s-a plătit efectiv suma de 641.730 lei, aproximativ 150.000 euro, folosindu-se drept paravan un contract încheiat între societatea controlată de Ioan Niculae – InterAgro şi SC INSOMAR SRL. Acest contract a fost încheiat pentru servicii fictive, tocmai pentru a se crea o acoperire aparent legală destinaţiei reale a sumelor de bani, şi anume finanţarea unui partid politic cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Contractul propriu zis şi actele aferente (procesul-verbal de recepţie, facturi) au fost încheiate de inculpaţii Bărac Viorel şi Teodorescu Gheorghe, cu mijlocirea inculpatului Ioan Niculae.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sector 1 Bucureşti.