15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportUn antrenor din MLS a demisionat după un incident rasist

Un antrenor din MLS a demisionat după un incident rasist

Ron Jans şi-a prezentat demisia după ce a făcut obiectul unei plângeri, fiind acuzat că a folosit termeni rasişti în faţa unui grup de jucători în presezon.

Jeff Berding, preşedintele lui FC Cincinnati, a declarat: “Diversitatea rasială şi culturală este un element major care face fotbalul atât de special şi acordăm cea mai înaltă prioritate respectului pentru fiecare persoană implicată în jocul nostru. Aceasta include absolut toate persoanele asociate clubului nostru, de la vestiarul şi biroul nostru până la suporteri”.

Ron Jans, care are 61 de ani, o antrena din luna august a anului trecut pe Cincinnati. El a mai avut o experienţă în străinătate, în Belgia, la Standard Liege (iulie – octombrie 2012), unde nu a avut rezultate, fiind înlocuit de românul Mircea Rednic. În ţara sa, el le-a pregătit mai ales pe Groningen (2002-2010), Heerenveen (2010-2012) şi PEC Zwolle (2013-2017), cu ultima câştigând Cupa Olandei în 2014.

În sezonul trecut, Cincinnati a încheiat pe locul 12, ultimul, Conferinţa de Est, cu 24 de puncte în 34 de meciuri.

Francezul Yoann Damet va asigura interimatul pe banca echipei.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă