În 2011, 66 jurnalişti au murit în timp ce-şi făceau meseria, cu 16% mai mulţi decât în 2010, iar, dintre ei, cei mai mulţi au murit în Pakistan, este concluzia analizei efectuate de organizaţia non-profit Reporteri Fără Frontiere.
20 de jurnalişti au fost omorâţi în Orientul Mijlociu- aproape dublu faţă de anul trecut- şi un număr egal de ziarişti au fost omorâţi în America Latină. China, Iranul şi Eritreea continuă să fie unele din cele mai mari închisori pentru presă, constată organizaţia Reporteri Fără Frontiere.
Foarte mulţi jurnalişti au fost arestaţi anul acesta, pe fondul desfăşurării primăverii Arabe, revoltelor din Marea Britanie, protestelor din Statele Unite ori din Grecia şi Belarus. În cifre: 533 de ziarişti erau arestaţi în 2010, faţă de 1044 în 2011.
Mai jos, puteţi citi despre locurile periculoase de unde jurnaliştii au relatat, iar unii dintre ei şi-au pierdut viaţa.
Cairo, Piaţa Tahrir, Egipt
Revoltele egiptenilor pentru înlăturara de la putere a dictatorului Hosni Mubarak au început în luna ianuarie. Abia în 20 februarie puterea trecea în mâna armatei, iar Egiptul făcea primii paşi către o democraţie. Atât corespondenţii străini, cât şi jurnalişti autohtoni au fost atacaţi de forţele de ordine- aproximativ 200 de atacuri au fost raportate la poliţie în perioada revoltelor din Piaţa Tahrir.
(Citiţi şi corespondenţele ziariştilor România liberă despre protestele din Egipt .)
Libia, Misrata
După ce au eliberat Benghazi, rebelii libieni au luptat să preia conducerea oraşului Misrata. În bătăliile de la Mistrata au murit doi din cei cinci jurnalişti care şi-au găsit sfârşitul în Libia.
(Citiţi şi Patru jurnalişti străini condamnaţi la un an de detenţie în Libia
Mărturii din temniţele lui Gaddafi: Închis 11 luni, fără să ştie motivul )
Balucistan, Pakistan
Districtul Khuzdar, provincia Balucistan. 10 jurnalişti au murit în această zonă, când relatau despre confruntările dintre forţele de securitate şi separatişti. Cel mai recent exemplu este al unui jurnalist de la publicaţia Daily Tawar. Cadavrul lui a fost descoperit la începutul lunii noiembrie, la trei luni după ce a fost răpit. Patru jurnalişti au fost omorâţi în Balucistan de o grupare radicală- Baloch Musallah Defa Army.
Mogadishu, Somalia
În Somalia, sunt deja la ordinea zilei confruntările dintre forţele guvernamentale şi gruparea al-Shabaab, iar acum, de când trupele kenyene au intrat pe teritoriul somalez, să lupte împotriva islamiştilor radicali din al-Shabaab, instabilitatea în ţară a crescut. Trei jurnalişti somalezi au fost omorâţi în Mogadishu anul acesta, iar un operator malaezian a fost împuşcat în piept când filma o grupare non-guvernamentală care distribuia ajutoare umanitare în zonă.
Deraa, Homs şi Damasc, Siria
Oraşele Deraa şi Homs, locurile unor represiuni sângeroase ale trupelor guvernamentale, şi capitala au fost trei dintre cele mai periculoase zone pentru presă. Regimul lui Bashar al-Assad a refuzat să acorde vize ziariştilor străini şi i-a expulzat pe jurnaliştii care se aflau pe teritoriul Siriei la izbucnirea revoltelor. Mai mult, primele mişcări de protest din martie au fost filmate de manifestanţii care ieşiseră pe străzi. În prezent, cifrele neoficiale spun că 30 jurnalişti se află în închisorile siriene pentru că au relatat despre proteste, conform informaţiilor citate de Reporteri Fără Frontiere.
(Citiţi şi Evadare din Siria: Războiul meu cu regimul este ceva personal .)
Sanaa, Yemen
Piaţa din Sanaa a fost locul în care manifestanţii i-au cerut preşedintelui Ali Abdallah Saleh să renunţe la putere. Doi jurnalişti au murit când relatau despre protestele din Sanaa. De asemenea, forţele de ordine i-au bătut şi i-au ameninţat pe jurnaliştii autohtoni şi străini şi le-au distrus sau confiscat echipamentele jurnaliştilor străini care se aflau în Yemen.
(Citiţi şi Cine este „mama revoluţiei din Yemen”, care a primit Premiul Nobel pentru Pace )
Grafic. Câţi jurnalişti au murit între 1995 şi 2011 în lume (rsf.org)
1044 jurnalişti arestaţi
1959 jurnalişti atacaţi sau ameninţaţi
499 publicaţii cenzurate
71 jurnalişti răpiţi
68 de ţări practică cenzura presei
(Citiţi şi Eroii tăcuţi din spatele aparatului de fotografiat: Jurnaliştii de război )
Grafic. Situaţia jurnaliştilor în 2011, pe continente (Foto: rsf.org)