31.7 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialIliescu: „Cine este Mărieş? O ruşine, un impostor!“

Iliescu: „Cine este Mărieş? O ruşine, un impostor!“

Fostul preşedinte Ion Iliescu a răspuns acuzaţiilor lui Doru Mărieş în aceeaşi notă folosită de reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie. Astfel, la acuzele „criminal notoriu“ şi „principal beneficiar al Revoluţiei“, Iliescu a găsit alte cuvinte grele la adresa lui Mărieş.

„Cine este Mărieş? O ruşine, un impostor! E obraznic şi impertinent! Are el autoritatea morală să vorbească despre liderii Revoluţiei?“, s-a indignat preşedintele de onoare al PSD.
Fostul preşedinte de stat a criticat conducerea Parlamentului pentru că i-a permis lui Doru Mărieş să ia cuvântul în Parlament.

„A compromis şedinţa solemnă dedicată Revoluţiei din 1989“, a declarat pentru România liberă Ion Iliescu , potrivit căruia acesta a fost motivul pentru care parlamentarii PSD au ieşit din sală.

Şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Revoluţiei din 1989 – care a debutat cu ţinerea unui moment de reculegere în memoria victimelor – s-a transformat într-un scandal după ce reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie a spus că Ion Iliescu este „un criminal“, ceea ce a determinat vociferări ale opoziţiei şi părăsirea sălii de plen de către PSD.

„Aţi făcut legi pentru ca oameni ca Ion Iliescu să fie revoluţionari, că în realitate el este un criminal notoriu, alături de Sergiu Nicolaescu, Petre Roman şi alţii“, a susţinut Mărieş, adăugând că el nu afirmă altceva decât ce susţine Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Mărieş a spus că niciun guvern de după 1989 nu a dorit să se afle adevărul despre aceste evenimente şi nici un partid nu i-a ajutat prea mult pe revoluţionari.

Cele mai citite

ANM: August începe cu temperaturi peste normal și puține ploi. Căldura va domina aproape toată luna

Meteorologii estimează o lună august mai caldă decât în mod obișnuit, cu precipitații sub media perioadei la începutul intervalului și temperaturi ridicate, în special...

Prețurile din industrie au urcat cu aproape 13% într-un an. Energia și produsele petroliere conduc scumpirile

Cele mai mari majorări fiind înregistrate în sectorul energetic și în industria de prelucrare a țițeiuluiPrețurile producției industriale au înregistrat o nouă creștere în...

Patru angajați ai Penitenciarului Giurgiu, reținuți după agresarea unui deținut ajuns în stop cardio-respirator

Investigația a fost declanșată după apariția unor imagini în care mai mulți angajați ai Penitenciarului Giurgiu ar fi fost surprinși în timp ce agresează...
Ultima oră
Pe aceeași temă