26.8 C
București
marți, 14 iulie 2026
AcasăSportNicolae Bănuţoiu propune în Parlament suspendarea salariilor parlamentarilor în 2012

Nicolae Bănuţoiu propune în Parlament suspendarea salariilor parlamentarilor în 2012

Vicepreşedintele Blocului Revoluţionarilor, Nicolae Bănuţoiu, a propus, marţi, în plenul Parlamentului, suspendarea pe anul 2012 a salariilor deputaţilor şi senatorilor, pentru ca ţara să fie scoasă din criză nu numai cu „amărâţi”, potrivit Mediafax.

 

„Este criză, sunt de acord cu dumneavoastră. (…) Decideţi: Parlamentul româniei suspendă pe 2012 salariile senatorilor şi deputaţilor. Dacă vrem să facem o chestie dreaptă şi logică. Haideţi să o facem. Scoateţi România din criză, domnilor, nu numai cu amărâţii, să scoateţi ţara din criză. Scoateţi ţara din criză toţi”, le-a spus Bănuţoiu, de la tribună, parlamentarilor.

El le-a mai spus să nu-şi bată joc de cei care le-au acordat dreptul de a fi şi de a se exprima liber în Parlament.

Şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Revoluţiei din 1989 s-a transformat, marţi, într-un scandal, după ce reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, a spus că Ion Iliescu este „un criminal”, ceea ce a determinat vociferări ale opoziţiei şi părăsirea sălii de plen de către PSD.

Reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, a afirmat, marţi, în şedinţa solemnă dedicată Revoluţiei din 1989, că fostul preşedinte Ion Iliescu este „un criminal notoriu”, fapt care a determinat ieşirea din sală, în semn de protest, a parlamentarilor PSD.

Cele mai citite

De la Fuente invocă lecțiile istoriei! Mesajul surprinzător înaintea semifinalei cu Franța

Selecționerul Spaniei spune că echipa sa este pregătită să sufere pentru calificarea în finala Campionatului Mondial.Luis de la Fuente a prefațat semifinala Campionatului Mondial...

Nicușor Dan: Blocajul este la componența Guvernului, nu la premier. Anticipatele rămân o variantă puțin probabilă

Președintele Nicușor Dan spune că mai există șanse pentru depășirea crizei politice fără alegeri anticipate, după discuțiile de la Palatul Cotroceni. Șeful statului afirmă...

Președintele Nicușor Dan, prezent miercuri la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est

Președintele României, Nicușor Dan, participă miercuri, la Kiev, la cea de-a cincea ediție a Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est, unde va reconfirma angajamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă