Kim Jong-un, proaspătul succesor al lui Kim Jong-il, ar putea întâmpina numeroase obstacole în preluarea frâielor statului, remarcă BBC, într-o analiză a istoricului Andrew Salmon, autor a mai multe studii despre Coreea.
„Pericolele sunt mult mai mari pentru Kim Jong-un decât pentru Kim Jong-il. Situaţia Coreei de Nord este mult mai rea acum, iar el este prea tânăr ca să aibă putere sau experienţă politică”, comentează Kim Tae-woo, de la Institutul de Apărare din Coreea de Sud.
Deşi proclamat „marele succesor al cauzei revoluţionare” în presă, autoritatea lui Kim Jong-un este contestată chiar şi de unul din fraţii săi. Kim Jong-nam, fratele vitreg al lui Jong-un, a declarat că nu îl sprijină pe moştenitorul desemnat de Kim Jong-il. De asemenea, există tensiuni între partid şi armată şi chiar şi fostului dictator Kim Jong-il i-a luat trei ani până a reuşit să aibă controlul complet asupra ţării.
„Lui Kim Jong-un i s-a înmânat un potir cu otravă, care i-a fost înmânat înainte tatălui său. Nu există nici o cale de ieşire din această situaţie decât să meargă şi mai departe- dacă recunosc greşelile din trecut, nu vor face decât să crească şansele regimului de a se prăbuşi”, a punctat un biograf al lui Kim Jong-il, Michael Breen.
De altfel, situaţia este complicată pentru Kim Jong-un şi pentru că, până anul trecut, nu a apărut niciodată în faţa oamenilor şi nu are legitimitatea unui revoluţionar: singura asemănare cu bunicul lui, Kim Il-sung, este aspectul fizic, mai comentează BBC.
Mai mult, când a preluat puterea, Kim Jong-il avea 52 de ani şi era deja angrenat în sistemul de stat (conducea Comisia pentru Apărare Naţională), spre deosebire de Jong-un, care are 27 sau 28 de ani şi nu a deţinut nici o funcţie până în prezent.
În plus, Kim Jong-un moşteneşte o ţară foarte săracă, în care un sfert din populaţie suferă de foame, conform ONU, şi care este blamată pentru programele nucleare.
Deşi în 2012 Kim Jong-un ar putea spera să-şi întărească puterea, situaţia politică internaţională nu este în avantajul lui- se anunţă schimbări politice în China, Rusia, Coreea de Sud şi Statele Unite, punctează istoricul Andrew Salmon.