Chiar şi în era ştirilor globale nonstop, unele evenimente importante ies la iveală abia la ceva timp după momentul în care au avut loc. Ceva de genul acesta s-a întâmplat acum mai multe luni în Marea Chinei de Sud – şi ar putea prefigura evoluţia pe viitorii câţiva ani a relaţiei dintre China şi India, ţările cu cea mai mare populaţie din lume.
La sfârşitul lunii iulie, în timp ce se întorcea dintr-o vizită a Bunăvoinţei din Vietnam şi trecea prin ape recunoscute ca internaţionale, o navă indiană a fost „întâmpinată” pe frecvenţe radio deschise şi sfătuită să se „ţină departe” de Marea Chinei de Sud. Deşi incidentele navale dintre China şi vecinii ei apropiaţi – în special Vietnam, Japonia şi Filipine – nu sunt neobişnuite, acesta a fost primul care să implice India.
De ce a încercat China să se ia de o navă care naviga în ape deschise? A fost „doar” încă o demonstraţie nefondată de suveranitate asupra întregii Mări a Chinei de Sud , sau are loc ceva mai tulbure aici?
Din partea Ministerului chinez de Externe, un purtător de cuvânt a explicat că „ne opunem ca orice ţară să se angajeze în activităţi de exploatare şi dezvoltare în domeniul petrolului şi gazelor în ape aflate sub jurisdicţie chineză”. Apoi a aruncat în treacăt: „Sperăm că ţările din afara regiunii… vor respecta şi vor sprijini statele din regiune” în eforturile lor de „a-şi rezolva disputele pe canale bilaterale”.
Guvernul indian a reacţionat prompt şi a comunicat: „Acţiunile noastre de cooperare cu Vietnamul sau oricare altă ţară se bazează întotdeauna pe normele şi convenţiile de drept internaţional”, adăugând că „e foarte importantă cooperarea cu Vietnamul în domeniul energiei”. Într-adevăr, companiile indiene au investit deja din greu acolo şi vor să-şi extindă operaţiunile.
Deşi declaraţiile Indiei sunt suficient de explicite, dubiile persistă. Să fie oare vorba doar de un diferend legat de exploatarea resurselor de energie din Marea Chinei de Sud sau avem de-a face cu începutul unei lupte pentru sfere de influenţă?
Găsirea unui răspuns presupune să comparăm normele civilizaţionale reflectate în jocurile de gândire preferate de cele două ţări. India înclină tradiţional spre jocurile numite chaupad (patru laturi) sau shatranj (şah), axate pe competiţie, cucerire şi subjugare. China are, la rândul ei, wei qui (cunoscut ca go în Japonia), bazat pe încercuirea strategică. Aşa cum Sun Tzu atrăgea atenţia acum mai multe secole: „În cele din urmă, excelenţa nu înseamnă să câştigi fiecare bătălie, ci să-ţi învingi ianmicul fără să lupţi deloc”.
Un document recent al Ministerului american al Apărării, „Evoluţia militară şi de securitate a Chinei – 2011″, afirma că „politica «apelor de proximitate» a Beijingului a perturbat serios nu doar India, ci şi Japonia, Australia, SUA şi statele ASEAN”. Ca reac-ţie, Ministerul chinez al Apărării a proclamat că „India şi China nu sunt inamici, nu sunt oponenţi, ci vecini şi parteneri”.
Deci cum stau lucrurile? E clar că India, dată fiind lunga cooperare cu Vietnamul în domeniul petrolului şi gazelor, nu va accepta acapararea Mării Chinei de Sud de către China. Plus că, în momentul începerii operaţiunilor de extracţie, India şi Vietnam vor semna un memorandum de înţelegere. Cel mai probabil, China a reacţionat la aceste evoluţii în momentul în care a acuzat India de violare a apelor sale teritoriale.
Pentru India, sentimentul că are loc o luptă pentru supremaţia regională a devenit tot mai acut. Activităţile chineze în Pakistan şi Myanmar, extinderea acordurilor chineze privind porturile de la Oceanul Indian (aşa-numitul „Şirag de perle”) şi operaţiunile navale ale chinezilor în acelaşi Ocean Indian au făcut ca India să-şi ciulească urechile sale de securitate. Oficiosul chinez Global Times, modificându-şi poziţia anterioară, a chemat recent la oprirea planurilor energetice ale Indiei în regiune. „La început poate fi folosit dialogul, dar dacă India persistă, China ar trebui să încerce să oprească… planurile prin orice mijloace”.
Acelaşi articol aruncă apoi Tibetul în ghiveciul de acuzaţii. „Societatea chineză”, continuă articolul, „a fost indignată de intervenţia Indiei în chestiunea lui Dalai [Lama]”. Urmează un avertisment adresat Indiei, care ar „trebui să ţină minte că acţiunile ei din Marea Chinei de Sud vor împinge China la limită”. Potrivit Global Times, „China preţuieşte prietenia sino-indiană, dar asta nu înseamnă că Beijingul ţine la ea cu orice preţ”.
Articolul transmite şi un mesaj mai general, mai de rău augur, unul care dezminte retorica armoniei trâmbiţată de Beijing: „Nu ar trebui să lăsăm impresia că ne concentrăm exclusiv pe dezvoltare economică; şi nici nu ar trebui să urmărim reputaţia de a fi o putere paşnică, ceea ce ne-ar costa scump”.
Cu această politică externă „triumfalistă”, cum o numea Henry Kissinger, se confruntă India. „Abordarea chineză a ordinii mondiale”, scria Kissinger în noua sa carte, On China, nu se potriveşte sistemului occidental al „diplomaţiei echilibrului de putere”, în primul rând deoarece China „nu s-a angajat niciodată într-un contact susţinut cu altcineva… pe baza conceptului „egalităţii suverane a naţiunilor”. După cum subliniază Kissinger, un sinofil declarat, „faptul că Imperiul Chinez ar trebui să domine sfera sa geografică a fost considerat practic un dat al naturii, o expresie a Mandatului Cerului”.
Poate că India şi ceilalţi ar trebui să se opună hotărârii Chinei, urmând sfatul lui Sun Tzu: „Controlează-ţi adversarul prin puterea pe care ţi-o dă transformarea vecinilor săi în inamici”. La fel cum China a cultivat Pakistanul, poate fi privită apropierea Indiei de Vietnam ca o contramutare pe tabla de şah strategică a Asiei?
Poate. În definitiv, la fel cum India recunoaşte interesele vitale ale Chinei în Tibet şi Taiwan, trebuie să existe şi reciproc o recunoaştere a intereselor naţionale ale Indiei. China ar trebui să accepte pe deplin că orice efort în direcţia unei împrejmuiri strategice a Indiei va fi contracarat. Acesta e un imperativ de securitate naţională pentru India. La fel stau lucrurile şi în privinţa reţinerii şi cooperării mutuale – iar acest imperativ se aplică şi Chinei. 
Jaswant Singh, fost ministru indian al finanţelor, al externelor şi al apărării, este autorul cărţii „Jinnah: India – Partition – Independence”.
Copyright: Project Syndicate, 2011. www.project-syndicate.org
