Gala „L’opera – sempre giovane” este organizată de baritonul Florin Estefan.
Mai multe instituţii de cultură din Oradea organizează un spectacol de operă intitulat „L’opera – sempre giovane”. Fondurile care vor fi strânse vor fi folosite pentru cumpărarea de instrumente muzicale pentru tineri interpreţi talentaţi. Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Radu Matei Pavel, a declarat că „evenimentul muzical va avea loc sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 18.00, la sala de spectacole a Teatrului de Stat ,,Regina Maria” din Oradea”.
Soliştii implicaţi în concert sunt nume deja cunoscute publicului bihorean, dar şi peste hotare, şi anume baritonul orădean Florin Estefan (organizatorul galei), soprana Brigitta Kele, mezzosoprana Iulia Merca şi tenorul Adorjan Pataki, toţi solişti ai operelor din Cluj-Napoca. Aceştia vor fi acompaniaţi de Orchestra Operei Maghiare din Cluj-Napoca, sub conducerea muzicală a lui Adrian Morar, dirijor la Opera Română din Cluj-Napoca.
Ce vor cânta soliştii
Din program vor face parte arii de operă, duete şi ansambluri din creaţia compozitorilor G. Bizet, R. Leoncavallo, G. Rossini, G. Verdi şi G. Puccini.
În pauză, în foaierul Teatrului orădean, va avea loc un recital de colinde susţinut de Corul de cameră Fiat Lux, dirijat de Antonia Nica. O altă acţiune inedită va fi prezentarea de modă „Mashenka Collection” a designerului Diana Barbur.
Evenimentul dă prilejul orădenilor să-şi manifeste solidaritatea cu tinerii muzicieni locali prin donaţii pentru un fond de susţinere a tinerilor muzicieni talentaţi din
Oradea.
Concertul „L’opera – sempre giovane” este organizat împreună cu Clubul Kiwanis Art Oradea, în parteneriat cu Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural şi cu Teatrul „Regina Maria” Oradea.