30.1 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialAutoportrete Brauner şi Baba, la licitaţie

Autoportrete Brauner şi Baba, la licitaţie

Autoportretele pictorilor Victor Brauner şi Corneliu Baba vor fi vedetele unei licitaţii, miercuri, la Muzeul Naţional al Literaturii Române.

 

Evenimentul organizat de către casa de licitaţii Ara Art Collection, va scoate la vânzare un autoportret suprarealist al lui Victor Brauner, cu un preţ de pornire de 2.000 de euro. Lucrarea, realizată în creion pe hârtie, este semnată în monogramă dreapta jos. De cealaltă parte, autoportretul lui Corneliu Baba are un preţ de pornire de 1.500 de euro. Lucrarea, realizată în laviu pe hârtie, este semnată şi datată (1952) dreapta jos cu negru. Lucrarea este însoţită de fişa ştiinţifică şi certificate de autentificare.

Vor mai fi scoase la licitaţie şi alte lucrări de artă, semnate, printre alţii, de Rodica Maniu Mutzner, Adam Bălţatu, Lena Constante, Marius Bunescu, Gheorghe Vânătoru, Petre Iorgulescu Yor, Octav Angheluţă, Jean Al. Steriadi, Dumitru Ghiaţă, Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petraşcu, Traian Brădean, Cecilia Cuţescu-Storck, Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu, Iosif Iser, Nicolae Vermont, Theodor Pallady, Arthur Verona sau Tia Peltz, precum şi de pionierii abstracţiei Mattis Teutsch, Marcel Iancu, Paul Neagu, Alexandru Phoebus, Max Maxy. Expoziţia premergătoare poate fi vizitată până pe 7 decembrie.   Text Box:  

Cele mai citite

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Holocaustului Romilor: „Avem obligaţia de a ne asigura că tinerii înţeleg trecutul”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, în care a atras atenția asupra pericolului reprezentat...

UE înăsprește regulile pentru bărbații ucraineni de vârstă militară. Accesul la protecția temporară va fi condiționat

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat reguli mai stricte privind accesul la protecția temporară pentru bărbații ucraineni de vârstă militară, la solicitarea autorităților...

Pilotul român de F-16 care a doborât două drone: „N-am știut pentru ce decolăm”

Ministerul Apărării a publicat primul interviu cu pilotul care a neutralizat două drone militare în mai puțin de 24 de ore, după pătrunderea acestora...
Ultima oră
Pe aceeași temă