6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialPeste 40% dintre francezi cred că Nicolas Sarkozy nu este destul de...

Peste 40% dintre francezi cred că Nicolas Sarkozy nu este destul de „ferm” în faţa Angelei Merkel

Peste 40 la sută dintre cetăţenii francezi consideră că preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, nu este „suficient de ferm” în faţa cancelarului german Angela Merkel în privinţa problemelor din zona euro, conform unui sondaj de opinie dat publicităţii vineri, informează AFP, potrivit Mediafax.

Dacă 41 la sută dintre cetăţenii francezi răspund că Nicolas Sarkozy nu este „suficient de ferm” în faţa Angelei Merkel, şase la sută cred invers, că este „prea ferm”, în timp ce 28 la sută cred că este „aşa cum ar trebui să fie”.

În schimb, 30 la sută dintre francezi cred că Angela Merkel este „prea fermă” în faţa preşedintelui francez, 11 la sută, că nu este „suficient de fermă”, 35 la sută consideră că se comportă „cum ar trebui”, iar 24 la sută nu au nicio opinie.

De altfel, 40 la sută dintre cetăţeni consideră că „statele membre ale Uniunii Europene trebuie să dea dovadă de mai multă solidaritate între ele”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă