12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialEmil Boc va monta plăcuţe multilingve la intrările în Cluj-Napoca. UDMR: S--a...

Emil Boc va monta plăcuţe multilingve la intrările în Cluj-Napoca. UDMR: S–a încheiat, cu adevărat, epoca funaristă

Primarul municipiului Cluj-Napoca a decis să monteze plăcuţe multilingve la intrările în oraş, cu denumirea municipiului în limbile română, germană şi maghiară, dar şi cu denumirea istorică a acestuia din perioada romană, care va fi scrisă în latină. Uniunea Democrată a Maghiarilor din România laudă decizia primarului Emil Boc, considerând că această măsură marchează momentul în care "s-a încheiat, cu adevărat, epoca funaristă”, potrivit News.ro.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că decizia de montare a plăcuţelor bilingve a fost luată după consultarea unei comisii de experţi din care au făcut parte rectorul Universităţii ”Babeş-Bolyai”, academicianul Ioan-Aurel Pop, şi experţi în istorie antică de la universitate sau Academia Română.

”Acestă formulă subliniază dimensiunea istorică a oraşului nostru, din antichitate până în prezent, precum şi caracterul multicultural şi european al municipiului nostru. Soluţia propusă de Primărie reflectă o realitate istorică validată ştiinţific şi, nu în ultimul rând, este o soluţie care îşi propune în continuare să unească şi nu să dezbine comunitatea clujeană. Este o soluţie europeană a timpului prezent”, a declarat Emil Boc.

UDMR, reprezentată de Kelemen Hunor, laudă decizia primarului din Cluj-Napoca, Emil Boc, de amplasare a indicatoarelor rutiere în limbile maghiară, română, germană şi latină, la toate intrările în oraş, UDMR considerând că această măsură marchează momentul în care "s-a încheiat, cu adevărat, epoca funaristă”.

"Decizia primarului Emil Boc de a nu face recurs la decizia instanţei şi de a amplasa indicatoarele multilingve la intrarea în municipiul Cluj-Napoca este cea mai corectă. Este un pas important, mult aşteptat, un succes al maghiarilor din Cluj şi a întregii comunităţi maghiare din Transilvania. Acest demers reprezintă finalul unei perioade care a durat mai multe decenii, iar acum  putem spune că s-a încheiat, cu adevărat, epoca funaristă şi există şanse reale pentru afirmarea multiculturalismului în Cluj-Napoca”, se arată în comunicat.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă