24.8 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSportBăsescu îi îndeamnă pe români să arboreze steagul naţional, ca semn al...

Băsescu îi îndeamnă pe români să arboreze steagul naţional, ca semn al mândriei că sunt români

Preşedintele Traian Băsescu îi îndeamnă pe români ca, pe 1 Decembrie, ca semn al mândriei de a fi român, să arboreze steagul naţional, fie că sunt în familie sau la locul de muncă, pentru a sărbători împreună, aşa cum se cuvine, Ziua României, potrivit Mediafax.

“Cu prilejul Zilei Naţionale a României, doresc să adresez urările mele cele mai călduroase de sănătate, bucurie şi prosperitate tuturor românilor, din ţară şi din diaspora. Este o zi de mare însemnătate pentru istoria noastră, în care poporul român aduce un omagiu celor care au desăvârşit, prin patriotismul şi jertfa lor, Marea Unire de la 1918. Este, de asemenea, o zi a memoriei dedicată evenimentelor şi personalităţilor care, prin viziune şi loialitate faţă de idealul naţional, au jucat un rol covârşitor în afirmarea identităţii statale în modernitate”, se arată într-un mesaj al preşedintelui Băsescu, publicat de Administraţia Prezidenţială.

Potrivit documentului, Ziua Naţională este o zi în care românii sunt chemaţi să îşi manifestăm solidaritatea cu cei afectaţi de criza economică.

“Nu în ultimul rând, este o zi în care suntem chemaţi să ne manifestăm solidaritatea cu cei afectaţi de perioada dificilă pe care o traversăm şi să ne exprimăm totodată încrederea în viitorul pe care-l putem construi împreună, aşa cum ni-l dorim, într-o societate liberă şi democratică. Vă îndemn, ca semn al mândriei de a fi român, să arboraţi steagul naţional, fie că sunteţi în familie sau la locul de muncă, pentru a sărbători împreună, aşa cum se cuvine, Ziua României! La mulţi ani!”, se arată în finalul mesajului şefului statului.

Cele mai citite

Polițiștii rutieri vor avea un cod de conduită obligatoriu în relația cu șoferii

Polițiștii rutieri din România vor trebui să respecte un cod de conduită specific în relația cu șoferii. Această obligație este inclusă într-un proiect de lege...

Aurelian Pavelescu și-a anunțat candidatura la președinție

Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an. Acesta a arătat că va candida...

VIDEO. Edi Iordănescu pregătit pentru partida cu Ucraina: “Echipa noastră va da totul”

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a făcut declarații într-o conferință de presă desfășurată la München, înaintea partidei cu Ucraina, prima...
Ultima oră
Pe aceeași temă