21.1 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăSpecial1.500 de militari vor participa la parada de 1 Decembrie

1.500 de militari vor participa la parada de 1 Decembrie

Peste 1.500 de militari şi tehnică militară aparţinând MApN, MAI, SRI şi SPP vor participa, joi, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti, informează MApN.

Tot în Bucureşti vor avea loc, în aceeaşi zi, la ora 08.00, ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului, şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Potrivit MApN, începând cu ora 17.40, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, vor avea loc un ceremonial militar şi un concert de cântece ostăşeşti, urmate de retragerea cu torţe a militarilor din Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” pe itinerariul Palatul Cercului Militar Naţional, Bulevardul Regina Elisabeta, Piaţa Operei, Piaţa Leu, Bulevardul General Vasile Milea.

La rândul lor, militarii români aflaţi în misiune în teatrele de operaţii vor organiza manifestări specifice dedicate Zilei Naţionale a României.

Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale militare se va ridica Marele Pavoaz.

Cele mai citite

BCE păstrează dobânzile neschimbate, dar avertizează: energia și conflictul din Orientul Mijlociu pot reaprinde inflația

Oficialii instituției avertizează că noile tensiuni geopolitice și scumpirea energiei pot întârzia revenirea inflației la ținta de 2%Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât, joi, să...

SUA impun noi taxe vamale pentru peste 80 de economii. Uniunea Europeană, pe lista celor vizate

Administrația președintelui Donald Trump a anunțat noi taxe vamale pentru importurile provenite din peste 80 de țări și blocuri economice, printre care se află...

Irineu Darău contestă amenda-record primită de la AMEPIP: Sunt sancționat pentru întârzieri dinaintea mandatului meu

Oficialul afirmă că unele proceduri vizate erau blocate de aproape doi ani și traversaseră mandatele mai multor miniștriIrineu Darău spune că Autoritatea pentru Monitorizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă