Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că USL doreşte să îl înlocuiască pe şeful statului, însă nu cu Vasile Blaga, preşedintele Senatului, ci cu Crin Antonescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, dacă USL va continua demersurile de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, ţinând cont de faptul că Vasile Blaga este noul preşedinte al Senatului.
„Noi vrem să-l schimbăm pe Traian Băsescu. Nu vrem să-l schimbăm cu Vasile Blaga, aşa cum nu voiam să-l schimbăm cu Mircea Geoană. Vrem să-l schimbăm cu Crin Antonescu”, a declarat Victor Ponta.
Liderul PSD a adăugat că responsabil de comisia de redactare a documentului prin care se cere suspendarea lui Traian Băsescu este Călin Popescu Tăriceanu.
„Cel pe care noi l-am numit ca şi coordonator al comisiei de redactare a documentului pe care îl prezentăm în Parlament este domnul Călin Popescu Tăriceanu, un om care, timp de patru ani, avându-l alături de el vreo doi ani şi jumătate pe Vasile Blaga şi alţi miniştri PDL, i-a rezistat lui Traian Băsescu. Cred că a fost o propunere bună”, a declarat Ponta.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, se află, marţi, în Bistriţa-Năsăud, împreună cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi cu cel al PC, Daniel Constantin. Liderii USL se vor întâlni cu reprezentanţi din judeţ ai formaţiunii la Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi apoi la Extensia Bistriţa a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.
Liderii USL au anunţat, în urmă cu o săptămână, că au decis declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.