27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialUdrea: Lucrăm la colaborare cu UNPR pentru campanie comună în Bucureşti; Piedone,...

Udrea: Lucrăm la colaborare cu UNPR pentru campanie comună în Bucureşti; Piedone, candidat redutabil

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat că edilul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, este un candidat redutabil la Primăria Capitalei, că PDL lucrează cu UNPR la campania electorală în Bucureşti şi că PDL mai are timp pentru a desemna candidatul la Primăria Generală, relatează Mediafax

“Domnul Piedone este un candidat redutabil la Primăria Capitalei. Este foarte bine plasat în sondaje. La nivelul Bucureştiului, noi acum lucrăm la o colaborare cu UNPR. UNPR are doi primari – domnul Piedone şi domnul Onţanu -, noi avem doi primari – domnul Poteraş şi domnul Negoiţă. Lucrăm la o colaborare în vederea susţinerii campaniei electorale”, a declarat Elena Udrea, duminică seară, într-o emisiune la Realitatea TV.

Ea spus că nu s-a pus încă problema susţinerii de către PDL a lui Popescu Piedone la Primăria Capitalei şi a amintit că în PDL şi-au anunţat intenţia de a candida Theodor Paleologu, Silviu Prigoană şi Costică Canacheu.

Udrea a adăugat însă că nu i-a văzut pe aceştia “nici într-un fel acţionând ca un potenţial candidat la Bucureşti”.

“Sunt colegi care şi-au exprimat intenţia de a candida – domnii Paleologu, domnul Prigoană, domnul Canacheu. Avem măsurători atât pentru aceştia, cât şi pentru alţi colegi, însă mai este timp pentru a avea un candidat”, a spus ea.

Elena Udrea a susţinut că PDL are toate şansele să câştige Primăria Capitalei cu “un candidat care să corespundă nevoilor bucureştenilor” şi a precizat din nou că ea nu va candida pentru că nu este “formaţia” sa să fie primar.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

O persoană a fost găsită moartă, în urma unui incendiu în sectorul 2. FOTO

UPDATE: Incendiul produs la două case din Sectorul 2 al Capitalei a fost localizat, iar pompierii lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase,...

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo SpA intenţionează să preia First Bank SA, conform unui comunicat al autorităţii de concurenţă. Potrivit instituţiei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă