Angela Gheorghiu a declarat într-un interviu acordat Mediafax că este „un artist liric care, pe următorii cinci ani, ştie foarte bine ce are de făcut”, planurile sale incluzând o colaborare cu Vangelis, un nou proiect în Qatar, dar şi recitaluri, de sărbători, la New York şi Viena.
Gheorghiu a mai spus că nu exclude ideea de a face regie de operă, considerând că marii artişti sunt făcuţi „din aceeaşi plămadă”. Angela Gheorghiu a mai povestit, în interviul acordat Mediafax, cum s-a raportat la personalitatea artistică a Mariei Callas, în onoare căreia a realizat cel mai nou album al său, „Homage to Maria Callas”, dar şi de ce alege, de fiecare dată când are posibilitatea, să lucreze cu artişti români.
Soprana mai vorbeşte în interviu despre o propunere care i s-a făcut, de a juca în teatru, dar şi despre motivele care o fac să nu spună „nu” unui recital comun cu alte două mari soprane, Renée Fleming şi Anna Netrebko.
Prezentăm integral interviul acordat Mediafax de Angela Gheorghiu:
Reporter: Pe 28 noiembrie veţi participa la proiecţia înregistrării cu opera a cărei protagonistă sunteţi, „Tosca”. Practic veţi fi, în acelaşi timp, şi spectator şi artist. Ce sentimente aveţi faţă de acest eveniment?
Angela Gheorghiu: Am făcut asta acum zece ani, filmul cu „Tosca”, şi exact în aceeaşi formulă, ţin minte cum am fost la Veneţia, la Festivalul de la Veneţia. Am fost la toate festivalurile de film în perioada aceea, cu „Tosca”, şi îmi aduc aminte că prima oară când am văzut un ecran într-o sală de operă a fost la Lucca. Lucca este oraşul în care s-a născut Giaccomo Puccini, compozitorul acestei opere. Şi este extraordinară senzaţia. Îmi aduc aminte că nepoata maestrului Puccini trăieşte şi a venit în sală şi … Cum să spun, bineînţeles că eu ştiu foarte bine ce am făcut, cunosc înregistrarea, dar faptul că mă aflu în România pe 28 noiembrie este un eveniment pentru mine şi sper că pentru România, pentru că vă imaginaţi că o lume întreagă… Deci, opera „Tosca” şi (spectacolul, n.r.) „Adriane Lecouvreur”, am mai făcut câteva opere la Metropolitan… niciodată nu am acceptat să fac acest gest, să fiu prezentă. Oricum, este spectacol live în orice caz, este un spectacol pe care l-am făcut la Covent Garden. Faptul că au avut această idee, care a venit din România, am fost pur şi simplu subiectivă. Am vrut. Mi s-a părut deja cum aceste opere, în ultima vreme, se transmit în cinema-uri… Cred că mai există o singură ţară, dar, mondial vorbind, Opera Română este unica instituţie care face genul acesta de transmisiune HD, în sala de spectacol şi este această impresie ca şi cum spectacolul este pe scena lor. Deci cadrul este perfect şi s-a legat de această perioadă în care eu îmi fac promovarea pentru discul meu. A fost o coincidenţă, pentru că eu am fost liberă şi am putut să vin în România. Altfel nu veneam. A fost o întâmplare fericită la care am răspuns cu „Da”.
Rep: Cum s-a născut noul dumneavoastră album, care aduce un omagiu Mariei Callas?
A. G.: Ariile pe care le-am făcut (pentru album – n.r.), le-am făcut la modul cel mai serios, cu respectul şi consideraţia necesare. Sunt nişte elemente aici. Piesele din repertoriul pe care l-am avut pe acest disc… unele le-am cântat pe scenă, unele le-am înregistrat, unele nu le-am cântat niciodată, cum a făcut şi Maria (Callas, n.r.). Eu am ales un repertoriu eclectic să spun, care a fost înregistrat de Maria, a fost cântat pe scenă sau numai pe disc. Deci sunt arii în acest album pe care nici ea nu le-a cântat pe scenă. Primul exemplu poate să fie „Carmen”. Şi eu am înregistrat „Carmen”, şi ea a înregistrat „Carmen”. Eu cânt, de exemplu, această „Habanera” pe care am ales-o o cânt foarte des, în foarte multe concerte.
Şi o altă motivaţie a fost casa noastră de discuri comună. Pentru că o altă casă de discuri nu ar fi putut niciodată, cu toţi banii din lume, să cumpere drepturile asupra operei lui Callas. A contat foarte mult că suntem colege la aceeaşi casă de discuri. De fapt, EMI a avut ideea asta. Şi am ales o arie în care să o văd pe Maria şi să mă văd şi pe mine, într-o ipostază optimistă, mulţumită. Pentru că în operă, de cele mai multe ori, este o dramă eternă. Toate personajele sunt dramatice, la operă şi publicul iubeşte foarte mult drama şi compozitorii şi toate romanele astea care au devenit opere. Avem o predilecţie către tristeţe şi să fim impresionaţi de partea lacrimogenă şi melodramatică a umanităţii. Dar iată, „Habanera” este, de fapt, un cântec popular spaniol. Eu am cântat „Habanera” originală. Eu am fost prima care a înregistrat „Habanera” originală. În discul meu de „Carmen” puteţi asculta şi „Habanera” originală de (Goerges, n.r.) Bizet. Şi (Maria Callas, n.r.) a ales această melodie populară, seducătoare, pentru că atunci Carmen vrea să seducă pe toată lumea şi este o pagină în care oamenii acum… Sunt nişte pagini din muzica clasică despre care oamenii nici nu mai ştiu dacă fac parte dintr-o operă. Îşi imaginează că este o muzică făcută pentru reclame, că este o muzică lejeră, dar este o muzică foarte importantă şi foarte grea „Carmen”.
Dar ce a fost important tehnic este că a fost pentru prima dată în istoria operei (duetul cu Maria Callas, n.r.). Prima care a făcut aşa ceva a fost Natalie Cole, care a făcut duetul cu tatăl ei, „Unforgettable”. Coincidenţa face că, atunci când am fost la Moscova, m-am întâlnit cu ea. Am voiajat împreună. Am povestit şi i-am zis „Uite, şi în operă fac şi eu ce faci tu”. Dar ea zice: „Da’ eu am făcut cu tata, dar se poate şi aşa?”. „Sigur, se poate”. Tehnologia a fost destul de lungă, dar, slavă Domnului, a fost posibilă. Şi am vrut să filmez în România, am vrut să am regizori din România, am vrut să am fotografi din România. Nu am vrut să am pe nimeni din afară care să spună „Se face aşa, nu se face aşa” sau cu idei preconcepute. Am vrut să fie ceva proaspăt complet. Şi fotograful de pe cover este (Gabriel) Hennessey.
Au venit, bineînţeles, cu ce înseamnă design din afară. Dar pentru „Carmen” am vrut să am o rochie şi din România. Deci rochia din clip este oferită de Cătălin Botezatu, care mă răsfaţă de doi ani de zile. În ultima vreme, are un rival în persoana lui Vivienne Westwood, pentru că, în ultima vreme, ea mi-a oferit rochii, dar îi sunt fidelă lui Cătălin, pentru că de fiecare dată, recunosc că la fiecare întâlnire, ori de câte ori îl întâlnesc, mă duc la el la atelier, doamnele de la el din atelier mă răsfaţă şi se poartă impecabil, cu un respect. Mă face să mă simt… orice la el e posibil. Atât spune: „Doar spune-mi ce vrei”. Şi e foarte frumos. Sigur că am posibilitatea şi îmi mai cumpăr rochii… îl mai trădez, dar la nevoie, pentru că, în ultima vreme, totul e filmat. Şi îmi place să vin cu noutăţi, sunt o adevărată femeie, îmi place să fie bine, să fie frumos. Dar, completez, nu acesta este motivul pentru care port rochii şi vorbim de un artist care este dedicat trup şi suflet de 25 de ani. Chiar mai mult…
În 1994 am avut primul concert, „Vă place opera”. În România, eu cântam alături de Nicolae Herlea, Eugenia Moldoveanu. Artiştii pe care eu îi adoram cel mai mult m-au luat în serios de la bun început în România. Numele meu era Angela Burlacu şi, de la început, de la 18 ani, în România, lumea m-a luat cât se poate de în serios.
Rep.: V-a speriat acest lucru?
A. G.: Dacă m-a speriat? Dar nu am avut timp să mă sperii. N-am avut timp să am nicio reacţie, pentru că eu am făcut lucrurile astea. Eu participam la serate. Scumpul şi adoratul meu Iosif Sava… În câte serate… Făceam cu Leopoldina Bălănuţă, cu Johnny Răducanu, cu Ion Caramitru, cu toţi actorii de la Naţional, din teatre… Teatrul Mic, Nottara. Am cântat în atât de multe locuri senzaţionale de pe vremea aia – şi în modul cel mai serios. Adică nu eram studentă. Nu. Eram considerată un artist ca oricare altul de lângă mine. Trebuia să fiu la fel de pregătită. Eram judecată ca oricare artist care era pe scenă, chiar dacă eram mică, eram un copil. Îmi pare bine că totuşi televiziunea de pe vremea aia a înregistrat. Televiziunea Română are cu mine o pleiadă de filme. Asta m-a ajutat pe mine. Mi-a dat încredere pentru mai târziu.
Rep.: Ce i-aţi spune Mariei Callas dacă aţi întâlni-o?
A. G.: „Uite ce-am făcut! Uite, uite!”. Se întâmplă un fenomen. Am cunoscut sute de artişti. Artişti interpreţi vocali, instrumentişti, actori. Suntem făcuţi din aceeaşi plămadă. Noi, când ne întâlnim, suntem făcuţi din aceeaşi plămadă. În familia noastră nu există bărbat-femeie. Devenim atemporali. Nu există diferenţă între bărbaţi şi femei. Eu am debutat, ţin minte… când făceam „Traviata” la Covent Garden, eu aveam 20 şi ceva de ani, iar dirijorul avea 82 de ani. Din primul moment, mi-a spus să îi spun George. Niciodată nu am avut senzaţia să răspund la întrebarea „Ah, cum te simţi că ai cântat cu…”. Nu, nu am avut senzaţia asta. Nici ei cu mine şi nici eu cu ei. Există… vorbesc de acea categorie de artişti cu care, din primul moment, aproape că nu este necesar să discutăm ceva. Ne înţelegem şi se unifică… parcă suntem un corp comun. Este un fenomen extraordinar, dar noi îl înţelegem. Avem aceleaşi dorinţe, aceleaşi temeri, aceleaşi sensibilităţi, ne sperie aceleaşi lucruri, dorim aceleaşi lucruri. Ne leagă, e ca şi cum am vorbi aceeaşi limbă.
Vreau să răspund la întrebarea cu Maria. Aşa cum ştiu eu că sunt artiştii, ştiu că m-aş bucura să ne întâlnim undeva cu generaţia de după mine şi să văd că cineva face acelaşi lucru şi, uauu, ce ne-am bucura. Pentru că eu nu am făcut nimic – şi asta se poate observa -, nu am făcut şi nu fac nimic pentru competiţie, nu este primul meu disc, nu sunt „newcomer”, nu este primul meu disc, fac de 20 de ani discuri. Pur şi simplu, când am văzut că tehnic este posibil, la început m-am gândit să fac asta cu un tenor. Dar EMI a avut ideea cu Maria Callas şi am zis „Chiar soprană cu soprană nu s-a mai întâmplat niciodată”. Şi, în ultima vreme, am aflat o idee a noului director de la Metropolitan, propunerea de a face concert cu trei soprane, cu Renée Fleming şi Anna Netrebko. Şi ele încă au temeri. N-a vrut nici una, nici alta. Una a zis că poate, cealaltă… nu zic care şi cum, eu am zis „Da, fetelor, care când vreţi”. Mie îmi plac lucrurile astea. Dacă vedeţi concertul cu cei trei tenori (Placido Domingo, Jose Carreras, Luciano Pavarotti, n.r.) este o îngemănare, o splendoare, era o împletire de talente.
Rep.: Nu e o competiţie…
A. G.: Nu, nici vorbă, asta poate să fie la competiţiile de tineri, dar, după atâţia ani de carieră, ca să nu mai vorbesc că Maria, la vârsta mea, eu am înregistrat la 45 de ani acest disc, ea nu mai cânta de ani de zile. Ea, la 30 şi ceva de ani, nu mai cânta de mult. Deja am făcut ceva… mult, să înregistrezi un repertoriu atât de eclectic, atât de mult, dar în acelaşi timp am vrut să arăt partea asta puţin pozitivă, chiar şi a Mariei, în care ea este femeie. De ce credeţi că a vrut să slăbească? Toată viaţa a vrut să semene – şi a recunoscut – cu Audrey Hepburn… şi la modă a vrut să se simtă femeie, să se simtă admirată, să se simtă iubită şi e normal, e natural, da.
Rep.: Aveţi foarte mulţi prieteni celebri din domenii de activitate diferite. Recent, aţi fost invitată de Hugh Jackman la spectacolul său de pe Broadway. Sunteţi tentată, artistic vorbind, şi de alte domenii ale artei? Recent, aţi spus că v-aţi dori să faceţi teatru…
A. G.: Mi s-a propus. Povestea a început de la Covent Garden. Pentru că, în ultima vreme, cum se transmit trei opere în care joc, „Faust”, „Adriana (Lecouvreur)” şi „Tosca” în toată lumea, ei mi-au construit un scaun, ca la regizori, cu „Angela Gheorghiu”. Şi, „uauu” zic, „ce idee!”. Dar mi-ar plăcea să fac regie, am zis şi de la această idee. Într-adevăr, aş vrea şi o să fac regie. Dar nu când… acum. Mai întâi, regie de operă. Vreau să fac undeva unde cunosc. Asta cu teatrul mă amuză, pentru că întrebarea a venit de la ideea de regie de operă. Întrebarea a fost în felul următor în Anglia: „Ţi-a propus cineva să faci teatru?”. Şi eu am spus „Da”, pentru că e adevărat. Adică, Ion Caramitru, care îmi este foarte bun prieten, mi-a propus: „Angela, ce vrei, când vrei”. Numai că eu, fiind un om extrem de serios şi conştient, ştiu că ar trebui să mă mai nasc o dată ca să am această posibilitate de a face teatru. Sigur că aş putea să mă distrez într-un anumit fel, dar teatrul este o altă profesie. Este foarte serioasă. Nu pot accepta… poate… nu ştiu… Trebuie să vă spun că nu am răspuns niciodată. În momentul în care mi-a propus Ion, am zâmbit. M-a onorat. M-a onorat extraordinar de mult. De aici a pornit, dar a nu se confunda propunerea cu cererea. Nu am cerut niciodată să fac teatru. Niciodată.
Am fost, într-adevăr, înconjurată de regizori care au făcut teatru. Primul este Franco Zeffirelli. Cel cu care am făcut „Traviata”, Richard Eyre, pe vremea aceea era directorul Teatrului Naţional de la Londra. Asta este o legătură. Noi suntem rude foarte apropiate. Rude apropiate vorbesc artistic, despre teatru şi operă. Opera este un teatru pe o muzică, în care geniile au compus pe un text la fel de genial. Opera este o îngemănare între geniile teatrale cu geniile muzicale. Eu aş putea să cochetez cu ideea, dar sunt atât de conştientă, încât Angela se va mai gândi.
Rep.: Ce proiecte de viitor aveţi?
A. G.: Primul la care mă gândesc este Vangelis. În decembrie, voi fi în Qatar şi compune ceva pentru mine. Deja am început să mă pregătesc, de Crăciun voi fi la New York, de Anul Nou voi cânta la Viena. Sunt la Opera din Viena şi ce o să cânt va fi surpriză – şi celelalte proiecte ale mele… Sunt un artist liric care, în programul lui, pe următorii cinci ani, ştie foarte bine ce are de făcut. Dar totul este legat de operă, pe care o iubesc foarte mult. Sigur că îmi place şi ideea de a face şi altceva. Am început să miros şi alte parfumuri, dar atunci când va fi cazul o să le descoperiţi.
Albumul „Homage to Maria Callas” va fi lansat în România săptămâna viitoare, în cadrul unor evenimente la care va fi prezentă şi celebra soprană română.
Evenimentele vor culmina cu proiecţia publică live in HD, pe data de 28 noiembrie, la Opera Naţională din Bucureşti, a spectacolului „Tosca” – o producţie din 2011 a celebrei opere regale Covent Garden din Londra -, din distribuţia căruia fac parte Angela Gheorghiu, Jonas Kauffman şi Bryn Terfel. Proiecţia va avea loc în premieră la ONB, în prezenţa Angelei Gheorghiu, iar la finalul evenimentului va avea loc o sesiune de autografe.
Opera va mai fi prezentată în proiecţie publică „live in HD” pe 26 noiembrie, la Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara, şi pe 9 decembrie, la Centrul Cultural „Habitus” din Sibiu.
Angela Gheorghiu a lansat albumul „Homage to Maria Callas”, la nivel internaţional, pe 7 noiembrie. Albumul cuprinde o colecţie de arii din creaţii foarte cunoscute, inspirată de cariera şi înregistrările Mariei Callas (1923 – 1977), considerată una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din secolul al XX-lea.
Pe album este inclus şi un duet inedit, realizat cu ajutorul unor tehnici de sincronizare, al Angelei Gheorghiu cu Maria Callas.
În ariile de pe „Homage to Maria Callas”, Angela Gheorghiu este acompaniată de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Marco Armiliato, în timp ce în „La Traviata”, celebra soprană îl are alături pe tenorul James Valenti.
Angela Gheorghiu, născută pe 7 septembrie 1965, la Adjud, este deja un „superstar” al operei internaţionale, fiind, totodată, cel mai bine vândut artist român de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992 la Covent Garden, cu „Boema” de Puccini. În acelaşi an, a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York şi a Operei de Stat din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii.
