5.3 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialCel puţin 20 de cadavre, descoperite în vestul Mexicului

Cel puţin 20 de cadavre, descoperite în vestul Mexicului

Cel puţin 20 de cadavre au fost descoperite joi dimineaţă în trei camionete abandonate în oraşul mexican Guadalajara (vest), anunţă autorităţile din statul mexican Jalisco, citate de AFP, potrivit Mediafax.

„Au fost descoperite trei camionete şi numeroase cadavre. Din primele constatări, s-a stabilit că ar fi 20 de corpuri”, a declarat Lino Gonzalez, purtătorul de cuvânt al procurorului din statul mexican Jalisco.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă