Egreu pentru o maşină americană să ţină pasul cu evoluţiile tehnologice europene şi japoneze, iar acest lucru s-a văzut şi în vânzările precedentei generaţii de Grand Cherokee, care a cedat locul, treptat, nou-veniţilor. Totuşi, modelul nou a primit deja 30 de premii în mai puţin de un an, e drept, mai toate în America, aşa că avem aşteptări mari de la el.
American cu inimă latină
Europenii vor motoare turbo-diesel pe SUV-urile lor, aşadar Jeep nu putea rămâne indiferent. Sub capotă se află un V6 de 3 litri produs de Fiat Powertrain împreună cu ceilalţi italieni de la VM Motori, o inimă latină care animă foarte rapid caroseria americană grea de 2,4 tone şi o duce fără să crâcnească la 100km pe oră în doar 8,2 secunde. Cei 241 de CP ai motorului sunt însoţiţi de un cuplu pe măsură: 550 Nm la 1.800 rpm, valori datorită cărora acceleraţiile cu talpa la podea te lipesc de spătarul scaunului. Dacă şi transmisia automată ar fi fost mai puţin leneşă, era perfect!
Performanţele în linie dreaptă sunt pe deplin satisfăcătoare, aşadar, atât în oraş cât şi în afara lui. Te înfigi rapid oriunde vrei, iar la viteze de autostradă ai încă suficiente rezerve de putere pentru a decide tu jocurile. În viraje însă, este cu totul altă poveste: direcţia e moale şi te obligă să abordezi succesiunile de curbe cu grijă şi reţinere, iar masa mare a maşinii combinată cu suspensiile adaptate în primul rând pentru offroad duce la un ruliu accentuat, care te domoleşte instantaneu.
În afara asfaltului, Grand Cherokee ştie destule, deşi necesită acomodare cu o transmisie complicată. Ai la îndemână mai multe moduri de rulare adaptate nisipului, pietrelor, zăpezii sau noroiului, precum şi un mod 4×4 Low, bun pentru a te descurca pe rampele accentuate şi pe câmp. Garda la sol e suficientă pentru majoritatea coclaurilor în care te-ai putea gândi să urci cu maşina, însă trebuie să ţii minte că nu ai de-a face cu un offroader dedicat. Pentru picnicuri în vârf de munte e suficient.
Confort în stil USA
Interiorul este gândit de americani şi rafinat puţin de italieni, astfel că avem de-a face atât cu plastice asamblate neglijent şi luminiţe colorate pe stil chinezesc, cât şi cu materiale de bună calitate şi inserţii care adaugă o idee de lux european.
Sistemul audio include o navigaţie destul de descurcăreaţă pe drumurile secundare din sudul Dobrogei, comenzile sunt dispuse ergonomic, vizibilitatea este foarte bună pe toate direcţiile, iar confortul general în habitaclu este la un nivel ridicat. Spaţiul pus la dispoziţie este uriaş, iar portbagajul de 782 de litri în standard spune totul despre capacitatea de cărăuş a acestui vehicul.
Preţul de pornire pentru versiunea 3,0 litri 241 CP este de circa 46.100 de euro cu TVA inclus, dar opţionalele pot urca rapid la peste 55.000 de euro. Chiar şi în prezenţa unui consum mediu real de 11,5% în testul nostru de 400 de km (13% urban), Jeep Grand Cherokee rămâne mai accesibil decât concurenţii săi direcţi, la acelaşi nivel de dotări şi performanţe. Poate că şi-a pierdut din aura intangibilă de odinioară, însă rămâne o ofertă solidă pentru iubitorii de maşini americane cu pedigree.
EEP GRAND CHEROKEE
3.0 TD V6
Cilindree 2987 cmc
Putere maximă 241CP/4000 rpm
Cuplu maxim 550 Nm/ 1800 rpm
ECO: Euro 5, CO2 218 g/km
Consum urban, extraurban, mixt 10.3, 7.2, 8.3 l/100km
Rezervor 93.5 l
Viteza maximă 202 km/h
0-100 km/h 8.2 sec
Anvelope 265/50 R 20, jante aliaj
Masa proprie 2.430 kg
Ampatament 2915 mm
Lăţime 1943 mm
Lungime 4822 mm
Înălţime 1764 mm
Volum portbagaj 782-1554 litri