24.9 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialRomplumb reîncepe activitatea de producţie

Romplumb reîncepe activitatea de producţie

Activitatea economică ar urma să fie reluată la finalul lunii noiembrie.

 

Uzina Romplumb Baia Mare urmează să-şi reia activitatea cel târziu la sfârşitul lunii noiembrie, după ce în urmă cu trei luni de zile Agenţia Regională de Mediu Cluj-Napoca a retras uzinei autorizaţia integrată de mediu pentru poluarea atmosferică. Directorul Uzinei Romplumb Baia Mare, Vasile Uţă, a declarat că, împreună cu specialiştii uzinei, studiază etapele de repornire a capacităţilor tehnice de producţie după aproape trei luni de oprire.

„Agenţia Regională de Mediu ne-a înştiinţat printr-o notă scrisă că putem se reîncepe activităţile de producţie, îndeosebi cele destinate calibrării noilor echipamente ce vor putea reduce poluarea aerului. Aceste echipamente sunt de ultimă generaţie, iar pentru stabilirea parametrilor de funcţionare-reglare trebuie să treacă o anumită perioadă de timp. Doar după aceste reglaje putem să stabilim condiţiile tehnice specifice funcţionării la întreaga capacitate a fluxurilor de producţie”, a spus Vasile Uţă. Agenţia a stabilit administraţiei Uzinei Romplumb Baia Mare ca termen de finalizare a calibrărilor noilor instalaţii şi echipamente data de 22 februarie 2012. 

Cele mai citite

Plan de urgență activat din cauza caniculei. Ministerul Sănătății mobilizează spitalele și ambulanțele

O atenție specială trebuie acordată copiilor, persoanelor în vârstă și celor care suferă de boli cronice, categoriile cele mai vulnerabile în perioadele de caniculăMinisterul...

Restricții pentru camioanele de peste 7,5 tone în trei județe, din cauza caniculei. Recomandări pentru șoferi

Circulația vehiculelor de mare tonaj va fi interzisă luni, între orele 12:00 și 20:00, pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din Arad, Bihor...

Plan de urgență activat din cauza caniculei. Ministerul Sănătății mobilizează spitalele și ambulanțele

O atenție specială trebuie acordată copiilor, persoanelor în vârstă și celor care suferă de boli cronice, categoriile cele mai vulnerabile în perioadele de caniculăMinisterul...
Ultima oră
Pe aceeași temă