1.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSportUSL continuă planul suspendării lui Traian Băsescu. 17 voturi despart opoziţia de...

USL continuă planul suspendării lui Traian Băsescu. 17 voturi despart opoziţia de visul demiterii preşedintelui

Liderii USL au anunţat, luni, că declanşează procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Deşi reprezentanţii opoziţiei nu au suficiente voturi în Parlament pentru ca suspendarea şefului statului să treacă de Legislativ, copreşedintele USL, Crin Antonescu, a spus că demersul „nu e un moft şi nici o invenţie de agendă”.

„Convingerea noastră foarte fermă e că în România s-a petrecut în afara Constituţiei un proces de gravă erodare a statului de drept, de substituire a instituţiilor acestui stat de drept şi, practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mâna unui singur om”, a susţinut Antonescu într-o conferinţă de presă.

Liberalul a adăugat că primul pas în acest demers va fi constituirea unei comisii politice care va redacta cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui. „Probabil într-o săptămână vom termina redactarea cererii. Documentul va fi pus discuţie în grupurile parlamentare reunite ale partidelor membre USL, şi, dacă va fi asumat, va intra pe parcursul parlamentar”, a completat Antonescu.

În acelaşi timp însă, liderii din linia a doua a USL, precum liberalul Puiu Haşotti consideră că discuţia despre suspendare ar trebui să aibă loc abia în 2012, după ce Uniunea se asigură că are în majoritate parlamentară. „Nu avem voturi pentru suspendare, dar populaţia poate crea presiune pe PDL”,a spus la rândul său liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, citat de Mediafax.

Democrat-liberalii nu se sperie de ameninţările opoziţiei cu suspendarea şefului statului. „Cred că este o aberaţie a celor de la PSD, în special venită din zona experţilor juridici pe care îi are Victor Ponta, am văzut ce au făcut şi la Senat, câtă expertiză au putut să emită, şi sunt convins că nu vor altceva din toată această ecuaţie decât se distragă puţin atenţia din partea opiniei publice în ceea ce priveşte tensiunea din interiorul PSD”, a spus Traian Igaş, ministrul de Interne, citat de Mediafax.

Ce spune Constituţia

Preşedintele poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei. Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

Astfel, opoziţia are nevoie de 235 de voturi pentru ca suspendarea să fie adoptată de Parlament. Insuficient însă, din moment ce în bănci are doar 218 parlamentari. Pentru ca planul să fie dus până la capăt, liberalii şi social-democraţii trebuie să convingă cel puţin 17 parlamentari ai puterii să voteze în favoarea suspendării.

Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată de Parlament, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui.

Băsescu, la a doua încercare de demitere

Dacă USL îşi va continua demersul şi acesta va avea succes, atunci aceasta ar fi a doua oară când partidele de opoziţie îl suspendă din funcţie pe Traian Băsescu.

Precedenta suspendare a avut loc în 2007, când Băsescu se afla la primul mandat de şef al statului. Parlamentul a aprobat suspendarea sa cu 322 de voturi, însă la referendumul de demitere decizia a fost invalidată de populaţie. 74,48% din cei care s-au prezentat la urne au votat împotriva plecării lui Băsescu de la Cotroceni.

Pe durata suspendării din funcţie a şefului statului, prerogativele sale au fost preluate, potrivit Constituţiei, de Nicolae Văcăroiu, preşedinte al Senatului, la acea vreme.

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă