Datoria statului american a depăşit marţi pragul de 15.000 de dolari, potrivit cifrelor publicate miercuri de Departamentul Trezoreriei, relatează Agerpres.
Acest nivel al datoriei reprezintă 99% din PIB-ul Statelor Unite pe anul 2011. Informaţia vine în contextul în care Comisia mixtă a Congresului american însărcinată cu reducerea deficitului bugetar are în vedere să propună un act normativ pentru realizarea de economii la bugetul de stat de cel puţin 1.200 de miliarde de dolari în următorii 10 ani. Dacă acest act nu va fi adoptat până la 23 noiembrie, legea actuală prevede că aceste economii de 1.200 de miliarde de dolari se vor realiza începând cu anul 2013 în acelaşi interval de 10 ani, dar vor fi împărţite în mod egal între sectorul apărării şi toate celelalte sectoare.
Datoria publică americană a depăşit pragul de 10.000 de miliarde de dolari în luna septembrie 2008. În ultimul ‘Monitor al Finanţelor Publice’ care a fost publicat de Fondul Monetar Internaţional în luna septembrie se estimează că datoria publică a SUA va atinge 100% din PIB până la sfârşitul acestui an, 105% în anul 2012 şi 115% în anul 2016.