18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialExpert NASA, "trainer" pentru managerii clujeni

Expert NASA, “trainer” pentru managerii clujeni

Managerii clujeni au ocazia să înveţe să îşi gestioneze afacerile de la un expert al NASA. Jim Bagnola este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în gestionarea resurselor umane şi a relaţiilor interumane, inclusiv a celor din interiorul firmelor.

Specialistul american le-a recomandat managerilor clujeni să recurgă la trei mari soluţii pentru a depăşi efectele crizei economice. Este vorba de motivarea corespunzătoare a oamenilor, de comunicarea clară a intenţiilor managerilor şi de sporirea calităţii serviciilor şi produselor oferite. “Cel mai greu, peste tot în lume, este să motivezi oamenii. Economia merge greu, iar oamenii simt asta”, le-a spus expertul NASA participanţilor la curs.

Puncte forte

Jim Bagnola a remarcat faptul că România a evoluat foarte mult în ultimii 12 ani, de când a venit pentru prima oară în ţară, în ciuda tuturor dificultăţilor. El crede că, pe viitor, România ar trebui să mizeze pe domenii în care poate excela. Aşa ar fi industria software ori turismul în ceea ce expertul NASA numeşte Grădina Carpaţilor. “Mai mult de jumătate dintre managerii care asistă la aceste cursuri sunt din domeniul industriei software. Românii sunt foarte creativi în acest domeniu şi trebuie să ştie să îşi valorifice talentul”, a spus Jim Bagnola.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 784: Țara vecină denunță un nou atac masiv asupra infrastructurii sale energetice

Forţele ruse au întreprins în noaptea trecută un nou ''atac masiv'' cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ale Ucrainei, făcând cel puţin şase răniţi,...

Primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și fastuoasa investire a lui Putin. Simple încondeieri

Două evenimente majore, nemediatizate la aceleași dimensiuni - primirea triumfală a lui Xi Jinping la Élysée și investirea lui Vladimir Putin cu un nou...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă