Susţinătorii preşedintelui sirian Bashar al-Assad au atacat sâmbătă ambasada Arabiei Saudite la Damasc, în semn de protest faţă de decizia Ligii Arabe de a suspenda Siria, a anunţat agenţia oficială saudită Spa, citată de AFP şi Mediafax.
„În cursul serii, mai mulţi manifestanţi au pătruns în sediul cancelariei, distrugând ferestre şi jefuind ceea ce era în interior”, a anunţat agenţia.
Liga Arabă a decis sâmbătă să suspende Siria şi a cerut sancţiuni împotriva Damascului, făcând apel la opoziţie să vină la sediul său din Cairo pentru a discuta despre „tranziţie”.
Optsprezece dintre cei 22 de membri ai Ligii Arabe au votat în favoarea unui apel către toţi liderii opoziţiei „să convină asupra unui proiect unic pentru gestionarea viitoarei tranziţii a Siriei”, a explicat în cadrul unei conferinţe de presă Hamad ben Jassem al-Thani, care a prezidat sâmbătă reuniunea Ligii Arabe privind Siria.
Miniştrii arabi au cerut, de asemenea, retragerea ambasadorilor arabi la Damasc.